Cautarea mana in mana

Cu cîţiva ani în urmă, o fetiţă de vreo doi anişori a unui fermier, a plecat prin holdele de grîu în spic, probabil să culeagă floricele şi nu a mai ştiut să se întoarcă, într-un tîrziu, cînd mamă-sa a vrut să-i dea ceva să mănînce, nu a găsit-o la locul unde obişnuia să se joace. A strigat-o, dar nici un răspuns. S-a uitat de jur împrejurul casei, dar nu era nicăieri. Cum grîul pe sute de hectare era mult mai înalt decît fetiţa, nu o putea vedea. A mai aşteptat, crezînd că se va întoarce, dar nu s-a mai întors. Atunci, a apucat într-o direcţie pe un drum printre holdele lor, şi o striga mereu, dar nici un răspuns. Spre seară, cînd ştia că trebuie să se reîntoarcă soţul de la muncă, a revenit şi ea, frîntă de oboseală şi de disperare că n-a găsit fetiţa. I-a spus ce s-a întîmplat şi au plecat împreună în altă direcţie să o caute, şi au căutat-o pînă tîrziu. A doua zi, au pornit în direcţia opusă şi au căutat-o toată ziua, dar în zadar. A treia zi cîţi-va fermieri, auzind ce li s-a întîmplat, au venit şi ei să o caute, dar n-au putut s-o găsească. Grînele erau prea mari şi ea putea fi căzută la cîţiva paşi de ei, fără să o vadă. A patra zi au venit şi alţi copii de ai fermierilor, şi fără să ţină seama de paguba ce se face călcînd grîul, toţi s-au apucat de mîini şi au format un lanţ lung, ca să poată fi văzut metru cu metru. De data aceasta au găsit-o, dar era moartă. Dacă s-ar fi unit într-o aşa căutare minuţioasă a doua zi, desigur ar fi găsit-o vie.
Nu cumva unii pier din cauză că noi nu lucrăm mînă în mînă?