text Devotionale

CAUTĂ PACEA LUI DUMNEZEU!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace…” (Isaia 55:12).

Dumnezeu Își descoperă voia pe mai multe căi. Iar una dintre ele este faptul că simțim un sentiment de pace atunci când facem ceea ce este bine. Apostolul Pavel scrie: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni 3:15). Asta înseamnă că trebuie să adopți „legea păcii.” În alt loc, tot Pavel spune: „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile” (Filipeni 4:7). Tu nu ai nevoie de toate răspunsurile pentru a avea pace. Generalul american Eisenhower, socotit „cel mai bun comandant pe care l-au avut în istorie” și ulterior președinte al Statelor Unite, a fost pus în fața asumării responsabilității pentru una dintre deciziile cele mai grele puse vreodată pe umerii unei singure persoane: alegerea datei calendaristice pentru D-Day (ziua debarcării trupelor aliate în Normandia, Franța, în 6 iunie 1944). Dacă ar fi stabilit-o greșit, mii de soldați ai trupelor aliate ar fi putut muri. Și ce să mai vorbim de presiune! Însă el era comandantul suprem și singurul care putea lua decizia. Privind în urmă la acea zi, el a scris: „Știam că nu am înțelepciunea necesară și m-am întors către Dumnezeu. L-am rugat să-mi dea înțelepciune. M-am lăsat cu totul în mâinile Sale și El mi-a dat călăuzire clară. M-a ajutat să văd ce era bine și m-a înzestrat cu îndrăzneala de a lua decizia corectă. Și în cele din urmă, mi-a dat liniște sufletească, știind că, în urma călăuzirii lui Dumnezeu pentru luarea deciziei, puteam lăsa rezultatele în seama Lui.” Simți și tu o neliniște pentru că trebuie să iei o anumită decizie (una care nu te va afecta doar pe tine, ci și pe alții)? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: roagă-te, încrede-te în călăuzirea lui Dumnezeu, roagă-L să-ți dea pacea Sa, și fii convins că El va produce rezultatele cele mai bune!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>