Caracterul lui Ioan il reflecta pe Hristos

   Iubirea plină de încredere şi devoţiunea neegoistă, manifestate în viaţa şi caracterul lui Ioan, prezintă lecţii de o nespusă valoare pentru biserica creştină. Ioan nu poseda din fire frumuseţea de caracter pe care a dat-o pe faţă în viaţa sa de mai târziu. Din fire, el avea defecte serioase. El nu numai că era mândru, dornic de afirmare şi ambiţios după onoare, ci şi impulsiv, ranchiunos când era nedreptăţit. El şi fratele său purtau numele de „fiii tunetului”. Firea rea, dorinţa de răzbunare, spiritul de critică, toate acestea îl caracterizau pe ucenicul iubit. Dar, sub toate acestea, Învăţătorul divin a văzut o inimă arzătoare, sinceră şi iubitoare. Isus i-a mustrat înălţarea de sine, i-a domolit ambiţiile şi i-a pus la încercare credinţa. Dar i-a descoperit lucrurile după care tânjea sufletul lui – frumuseţea sfinţeniei, puterea transformatoare a dragostei. …

   Lecţiile lui Hristos, arătând că blândeţea, umilinţa şi dragostea sunt esen¬ţiale pentru creşterea în har şi utile pentru lucrarea Sa, erau de cel mai mare preţ pentru Ioan. El a strâns ca pe o comoară fiecare lecţie şi a căutat continuu să-şi aducă viaţa în armonie cu modelul divin. … Lecţiile Învăţătorului lui erau întipărite în sufletul lui. Când mărturisea despre harul Mântuitorului, vorbirea lui simplă era convingătoare datorită iubirii de care era pătrunsă întreaga lui fiinţă.

   Dragostea profundă a lui Ioan pentru Hristos a fost cea care l-a determinat să îşi dorească să fie aproape de El. Mântuitorul îi iubea pe toţi cei doisprezece, dar Ioan avea spiritul cel mai receptiv. El era mai tânăr decât ceilalţi şi, având mai mult din încrederea aceea de copil, şi-a deschis inima înaintea lui Isus. În felul acesta, a ajuns să fie cel mai iubit de Hristos şi, prin el, le-au fost vestite oamenilor cele mai profunde învăţături spirituale ale Mântuitorului.

   Isus îi iubeşte pe aceia care Îl reprezintă pe Tatăl, iar Ioan putea vorbi despre dragostea Tatălui mai mult decât oricare dintre ceilalţi ucenici. El le-a descoperit semenilor săi ceea ce simţea în propriul suflet, reprezentând în caracterul lui atributele lui Dumnezeu. Slava Domnului era arătată pe faţa lui. Frumuseţea sfinţeniei care îl transformase strălucea pe faţa lui cu o strălucire asemănătoare cu cea a lui Hristos. În adorare şi dragoste, el L-a privit pe Mântuitorul până ce asemănarea cu Hristos şi părtăşia cu El au devenit singura lui dorinţă şi până ce în caracterul său s-a reflectat caracterul Învăţătorului lui. – Ellen White - Faptele apostolilor, pagina 539-545