text Devotionale

CÂND TE CONFRUNTI CU DEPRESIA (5)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10)

Astăzi vom vorbi despre încă o greșeală care a dus la deznădejdea lui Ilie: Exagerarea răului. A fost acea gândire de tipul „toți sunt împotriva mea!” În realitate, aproape nimeni nu era împotriva lui Ilie. O singură persoană îi dorea răul, iar amenințarea ei nu era reală. Regina Izabela nu îndrăznea să-l ucidă pe Ilie. Gândește-te puțin: Dacă ar fi intenționat cu adevărat să-l omoare, nu ar fi trimis un sol ca să-l avertizeze, ci ar fi trimis un ucigaș! Izabela se temea de influența lui Ilie. Dacă l-ar fi făcut martir, asta i-ar fi sporit influența și probabil ar fi dus la o revoluție. După ce tocmai a văzut ce a făcut Dumnezeu proorocilor lui Baal, Izabela s-a temut probabil de ceea ce îi va face Dumnezeu dacă s-ar fi atins de proorocul Său. Așa că vorbele ei erau niște amenințări lipsite de conținut. Însă în loc să se oprească la o evaluare realistă a situației, Ilie a fugit. Când suntem deprimați, avem tendința să exagerăm latura negativă. În realitate, Ilie nu era singura persoană care și-a păstrat credincioșia față de Dumnezeu. Mai erau încă șapte mii de prooroci care nu s-au compromis și nu s-au închinat zeilor (vezi v. 18), însă Ilie a dramatizat situația și așa a ajuns atât de deprimat. Dacă astăzi te simți și tu la fel, pune-ți încrederea în Dumnezeu. Ridică-te și spune: „Și asta va trece. Ceea ce nu mă distruge mă face mai puternic.” Iată o promisiune pe care te poți baza cu deplină încredere: „O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!” (Psalmul 31:19).

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>