CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (1)

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” (Romani 12:8)

Unii oameni spun adesea: „Nu e responsabilitatea mea. Nu mă implic!” Psihologii numesc această eschivare de la a ajuta pe cineva aflat în necaz drept „lipsă de compasiune.” Oricare ar fi motivația ta (autoapărarea, inoportunitatea sau indiferența), toate sunt motivații greșite. Când stai la dispoziția oamenilor, demonstrezi dragostea ta pentru Dumnezeu și pentru aproapele tău. Iar atunci când dorești să ajuți, vei observa trei tipuri de crize: 1) Crize accidentale sau contextuale. Ele implică situații precum amenințări subite la adresa binelui nostru, evenimente deranjante, pierderi neașteptate, descoperirea unei boli severe, moartea cuiva drag, destrămarea familiei, pierderea mijloacelor de trai sau a siguranței etc. Iov a experimentat toate aceste evenimente laolaltă, și s-a întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple atât de multe lucruri rele. 2) Crize de dezvoltare. Acestea apar pe parcursul vieții de zi cu zi. Faptul că ne mutăm, că plecăm la facultate, că ne adaptăm la statutul de soț sau soție, de părinte… apoi pensionarea, îmbătrânirea, sănătatea tot mai șubredă și pierderea prietenilor. Avraam și Sara s-au mutat de mai multe ori. Au suferit ani la rând că nu au avut copii și au îndurat stresul familial, inclusiv provocarea de a-l aduce pe Isaac ca jertfă. 3) Crize existențiale. Acestea apar când ne confruntăm cu adevăruri supărătoare despre noi înșine. Se poate să ne considerăm niște ratați, să ne luptăm cu faptul că am divorțat sau că suntem văduvi, să aflăm că boala este incurabilă, să experimentăm respingerea pe motiv de rasă, clasă socială, vârstă sau sex sau să ne dăm seama că poate suntem prea bătrâni ca să ne mai atingem scopurile vieții. Persoanele care ajută cu adevărat dau dovadă de înțelegere, se implică și încurajează. Au ochii deschiși și sunt grabnici „să se ţină de îmbărbătare.”