text Devotionale

CÂND NU TE ASTEPTI (1)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Apoi vine diavolul…” (Luca 8:12)

Iată ce scria Anne Graham Lotz: „În decurs de o săptămână, boilerul de apă caldă s-a stricat, țevile de apă s-au spart, capul de duș a cedat, iar eu mă confruntam cu neînțelegeri între membrii familiei și probleme cu angajații în lucrare. Am fost tentată să-mi pierd cumpătul, să mă îngrijorez în loc să am credință, și să neglijez viața de rugăciune. Ceea ce părea a fi o frustrare obișnuită devenise o luptă în toată regula. Satan ne atacă folosindu-se și de cele mai banale din lucrurile pământești!” Biblia spune că imediat după binecuvântarea spirituală pe care a primit-o la botezul Său, Domnul Isus a fost dus de Duhul în pustie „pentru a fi ispitit de diavolul” (vezi Matei 4:1-11). Putem extrage trei lecții importante de aici: 1) Nu te culca pe lauri. După benedicție, vine războiul! Ce binecuvântare ți-a dat Dumnezeu recent? Fie că e vorba de lucrare, de familie, de carieră sau de umblarea ta personală cu Dumnezeu, ai grijă! Satan țintește asupra noastră când lăsăm garda jos. 2) Rămâi în voia lui Dumnezeu. Te-ai gândit vreodată: „Pentru că e așa de greu, nu poate fi voia lui Dumnezeu!”, și te-ai hotărât să renunți? Numai pentru că faci ceea ce trebuie nu înseamnă că ești imun! Domnul Isus a fost în voia lui Dumnezeu când L-a atacat vrăjmașul. Când totul pare sumbru, „nu te bizui pe înţelepciunea ta.” A venit vremea să te încrezi „în Domnul din toată inima ta” (Proverbe 3:5). 3) Invocă Scriptura. De fiecare dată când Domnul Isus a fost atacat, El a răspuns cu „este scris”. Cuvântul lui Dumnezeu este numit „sabia Duhului” (Efeseni 6:17) pentru că e arma noastră cea mai de preț împotriva răului (vezi v. 16). Domnul Isus a folosit-o pentru a-l înfrânge pe Satan; și tu trebuie să faci la fel!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>