text Devotionale

CÂND EȘTI PRIETEN CU DUMNEZEU (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12)

Am văzut cum Moise vorbea cu Dumnezeu cum vorbești cu un prieten, spunându-I ce simțea și gândea cu adevărat, și Dumnezeu a vrut să fie așa. Să ascultăm conversația lor. Când Moise a spus: „Iată, Tu îmi zici: „Du pe poporul acesta!”… Însă Tu ai zis: „Eu te cunosc pe nume și ai căpătat trecere înaintea Mea!” (Exodul 33:12), el nu a făcut decât să redea ceea ce Dumnezeu tocmai îi spusese. Îți amintești când i-ai spus soției/soțului sau prietenului tău: „Tu ai fost cel care mi-a zis (completează singur)”? Asta a făcut și Moise: I-a adus aminte lui Dumnezeu de propriile Sale cuvinte. Adevărul e că Dumnezeu dorește să-ți amintești promisiunile Sale și să le rostești în rugăciune. Nu pentru că are nevoie de cineva care să I le reamintească, ci pentru că noi avem nevoie de asta; iar Cuvântul Său este obligatoriu ca El să-l împlinească (vezi Ieremia 1:12). Când verbalizezi Cuvântul lui Dumnezeu în rugăciune, te rogi după voia Sa și ți se garantează că vei fi ascultat. De exemplu, când spui: „Doamne, Tu ai spus că indiferent ce cer în rugăciune și crezând că am și primit deja, Tu vei face pentru mine” (vezi Marcu 11:24), lucrul acesta dă putere rugăciunii tale. Cu cât înveți mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult timpul tău de rugăciune va fi după voia Sa și te vei simți mult mai aproape de El. Ține-ți Biblia la îndemână când vorbești cu Dumnezeu, ca El să-ți poată călăuzi gândurile spre cuvintele pe care dorește El să le spui în rugăciune.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>