text Devotionale

CÂND EȘTI ATACAT (6)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„M-am luptat lupta cea bună…” (2 Timotei 4:7)

Astăzi vom vorbi despre încă trei lucruri pe care trebuie să le avem în minte când suntem atacați: 1) Nu ești singurul în această situație. Într-o scrisoare adresată credincioșilor încercați, apostolul Petru îi îndemna să se împotrivească diavolului „tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi” (1 Petru 5:9). Toți ne aflăm pe același câmp de luptă, iar Satan vrea să te facă să crezi că ești singurul care trece prin așa ceva… pentru că ai ajunge astfel să te consideri un ratat, și te vei deconecta de la puterea și sprijinul care vin din părtășia cu alți credincioși. Fii înțelept, și nu-l lăsa să-ți facă așa ceva! 2) Dă la o parte orice obstacol! Apostolul Ioan scria: „Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu…” (1 Ioan 3:21). Toți păcătuim, dar greșeala noastră e că încercăm să acoperim păcatul; ori, Biblia spune că „cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte.” (Proverbele 28:13) Dacă ești într-o luptă continuă, și ți se pare că ești înfrânt, cere-I lui Dumnezeu să-ți arate unde este problema, apropie-te de harul Său și confrunt-o! 3) Nu renunța! Oricine poate participa la maraton, dar trebuie să fii atlet pentru a termina cursa! Apostolul Pavel scria: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7). Fiecare dintre noi experimentează necazul, dar doar cei ce rămân tari până la sfârșit primesc răsplata. Așadar, stabilește-ți ritmul propriu și hotărăște-te să mergi până la capăt! Studiază viețile unor oameni ca David, Estera, Debora, Pavel. Amintește-ți că Dumnezeul lor este și Dumnezeul tău, și că El a promis că te va scoate la liman – nu oricum, ci biruitor!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>