Calvarul Romaniei Crestine

Pagini dintr-o istorie sangeranda. . .

, , Represiunea religioasa care s-a abatut in Romania asupra bisericilor catolice n-a crutat nici confesiunile neoprotestante. S-a desfasurat o activitate dura, brutala, sistematica impotriva credinciosilor care au devenit victime ale terorii intimidarilor, umilintelor, santajului, tentativelor de coruptie, scopul final fiind disparitia religiei din aceasta tara. Din 1948 pana in 1964, multi pastori, predicatori, credinciosi au fost supusi la urmariri, arestari, intemnitari. Un eveniment care a lovit mult mediile evanghelice romanesti a fost disparitia neasteptata a pastorului Richard Wurmbrand, pastor al Misiunii Norvegiene pentru evrei si reprezentant al Consiliului Mondial al Bisericilor din Romania. Atitudinea generala a autoritatilor comuniste față de credinciosii evanghelici romani s-a dovedit a fi extrem de dușmănoasă. Nici un credincios de religie evanghelica nu era admis intr-o functie de responsabilitate, in ciuda titlurilor academice pe care le aveau multi dintre ei. Pastorii erau urmariti, tracasati, insultati, impinsi sa se compromita, adeseori obligati sa transmita securitatii secretele credinciosilor lor, devenind astfel instrumentele celor al caror scop era distrugerea religiei. Militia intervenea in adunari, viola domiciliile credinciosilor si le aplica mari amenzi. Lucrul cel mai grav era ca oficialitatile incercau prin constrangere sa nimiceasca credinta oamenilor, sa-i desparta de biserica lor, sa-i transforme in spioni si in tradatori.

In Apelul trimis de un grup de credinciosi evanghelici din Romania sefului statului, citim: , , Peste tot suntem tratati ca dusmani, ca oameni care apartin unui trecut care trebuie nimicit, pentru ca e anacronic si de nedorit. ; ni se spune mereu si pe fata ca locul nostru nu este aici, ca suntem niste oameni primejdiosi, ca distrugem unitatea natiunii, ca suntem agenti ai capitalismului, ca minăm. . . regimul. Daca autoritatile din tara noastra au intentia sa nu-si respecte angajamentele internationale si sa nu tina seama de opinia publica internationala ne vom purta crucea cu sufletul linistit si ne vom bucura ca avem privilegiul nu numai de a crede in Cristos dar si pe acela de a suferi in onoarea Numelui Sau. Sa nu colaboram cu minciuna dand numele de libertate persecutiei al caror obiect suntem. Sa spunem adevarul si sa ne pregatim sa suportam consecintele. . . ” Prin Decretul nr. 153/1970 credinciosilor de religie evanghelica li se aplicau amenzi cu ocazia fiecarei adunari interzise de autoritati ca fiind o, , manifestare contrara principiilor elementare ale ordinii sociale. ” Evenimentele de dupa 1948 au fost mai mult decat o persecutie, au dus spre o sugrumare lenta si invizibila a vietii religioase, un adevarat genocid spiritual si national. Au trecut mai mult de 50 de ani de cand parintele Iosif Trifa ii avertiza pe membrii miscarii Oastea Domnului spunandu-le: , , Va trebui la un moment dat sa va retrageti in catacombe, sa deveniti o biserica a catacombelor. “Din fericire, in catacombele credintei lor persecutate, credinciosii din Romania s-au putut misca. Neclintiti in credinta si puri, au lucrat, infruntand toate greutatile, la renasterea crestina a poporului roman si la atasarea asa de entuziasta la adevarurile eterne ale Evangheliei. ”

Sergiu Grossu , , Calvarul Romaniei Crestine”