BUCURIA SĂRBĂTORII CORTURILOR

Neem. 8.15-18 Atunci au trimis să răspândească vestea aceasta în toate cetăţile lor şi la Ierusalim: „Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de palmieri şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi cum este scris.” Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi a făcut corturi pe acoperişul caselor lor, în curţile lor, în curţile casei lui Dumnezeu, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor şi pe locul deschis de la Poarta lui Efraim. Toată adunarea celor ce se întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi. Din vremea lui Iosua, fiul lui Nun, până în ziua aceasta nu mai făcuseră copiii lui Israel aşa ceva. Şi a fost foarte mare bucurie. Au citit în Cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta cum este poruncit.

Sărbătoarea Corturilor era o zi de mare bucurie în Israel. În acelaşi timp ea indica faptul evident că omul credinţei este un străin şi un călător pe pământ spre o Ţară mai bună a Noului Ierusalim. Ţinerea acestei sărbători necesita o muncă de strângere a unor ramuri de măslin, mirt, palmieri şi de anumiţi copaci stufoşi pentru confecţionarea unor colibe în care să se poată locui. Locul de aşezare a acestor colibe era fie pe acoperişul caselor, fie în curţile caselor evreilor sau chiar şi în curtea Casei lui Dumnezeu. Toată adunarea exilaţilor repatriaţi au locuit în corturi, modul acesta simplu de trai le amintea de trecutul care s-a scurs cam din timpul lui Iosua. Bucuria îi însoţea pe evrei în această zile în număr de şapte în care citeau din Legea lui Dumnezeu şi-şi trimiteau daruri unii altora pentru că bucuria Domnului era tăria lor. În cea din urmă zi a Sărbătorii Corturilor „Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva să vină la mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”” Ioan. 7.37-38. În ultimul capitol al cărţii sale, cap. 14, profetul post-exilic Zaharia vorbeşte despre închinarea naţiunilor în faţa lui Isus, după revenirea Sa glorioasă pentru mia de ani, în timpul Sărbătorii Corturilor la Ierusalim. (Zah. 14.17) Pentru aceasta însă podoaba vieţii noastre trebuie să fie sfinţenia Domnului.