text Devotionale

Bilanț - 2016

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

   Răsunetul BILANȚULUI unui an sfârșit, se aude peste tot, în lume, în Biserică și personal fiecare, la sfârșitul anului caută să acopere nebăgarea de seamă a facerii de bine, de peste tot anul făcând ce este bine, să ducem speranță unde nu este, să ajutăm, să ridicăm, să... În felul acesta, ne amorțim conștiința cu ceva BUN, de care am beneficiat poate anul întreg doar noi, uitând că părtășia noastră pe verticală cu Dumnezeu nu este fără, părtășia pe orizontală cu semenii noștri tot timpul și nu doar de sfârșit de an... Iar dacă, trebuie să spunem adevărul-adevărat, spunem că cei născuți din Hristos, nu-și vor contabiliza faptele bune niciodată, fiindcă nu sunt ale lor și nu le fac ca să fie, ci le fac pentru că sunt și asta izvorăște din ei, din Hristos și apoi de ce la sfârșitul anului să ne facem bilanțul?? Bilanțul faptelor fiilor SĂI, DUMNEZEU îl știe precis și acum pe mine nu mă mai interesează faptele mele bune, pe care El le-a pregătit pentru mine să le fac din dragoste, ci mă interesează ca, în fiecare clipă să fiu și să cunosc VOIA LUI, vizavi de tot ce am de trăit pe pământ și de ceea ce trebuie să fac în fiecare zi.

   Mai este apoi încă un BILANȚ al NIMICULUI, pe care zeci de ani l-am auzit și mă supăra, mă enerva și nu puteam înțelege ce poate fi în mintea acelor frați ai mei, care la sfârșitul anului după amvonul Biserici, se plângeau că nu au făcut NIMIC pentru Domnul în anul care trecuse. Ziceau: ”Fraților, suntem aceeași care am fost anul trecut, nimic bun nu am făcut anul acesta pentru Domnul.”

   Acum înțeleg, frații nu-și cunoșteau identitatea, și nu înțelegeau dragostea Tatălui, Harul LUI și pe Duhul Sfânt care face totul cu putință în viața fiilor de Dumnezeu, ei se bazau doar pe puterea lor și apoi tot vrând să facă binele se aflau din nou făcând răul.

   Personal, am fost împotriva acestui BILANȚ de sfârșit de an, dintotdeauna, nu că înțelegeam atunci identitatea mea în Hristos, dar, mi se părea anormal pentru un pocăit să-și facă BILANȚUL trăirii unui an, la sfârșitul lui, la fel cum mi se părea și la cina Domnului. Nu puteai lua CINA, dacă nu ai postit trei zile ca să te sfințești, la sfârșitul lunii. Ori, mărturisirea păcatelor la cina Domnului, nu puteam crede și nici acum nu cred că un om pe pământ a reușit vreodată să-și mărturisească toate păcatele, ci doar au coborât standardul, la ce ei credeau și puteau face și ști, însă Dumnezeu, a avut și are pentru fiii Lui, o viață din belșug și o umblare în biruință, în fiecare zi și înțelepciune, și pricepere, de a trăi o viață, făcând bine, ajutând, îmbărbătând, îmbrăcând și hrănind pe cei lipsiți, nu de Crăciun, ci când are ocazia, să vadă lipsa aproapelui, pentru că Duhul Sfânt care locuiește în ei, le descoperă mereu VOIA DOMNLUI, pentru o trăire la nivel de copii de Dumnezeu. 

  

   Mulțumesc RESURSE CREȘTINE, pentru susținerea pe care mi-ați acordat-o anul  acesta; m-ați învățat, m-ați corectat și m-ați ajutat, prin dragoste, mai ales sora Florica Ficard. O apreciez foarte mult datorită dragostei și înțelepciunii ei, eu am putut să scriu în continuare pe RESURSE CREȘTINE. Fiți binecuvântați, întreaga echipă!!!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>