text Devotionale

Biblia citita de langa luna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
În seara de ajun a anului 1968, cei trei astronauţi: Colonelul Frank Borman, James A. Lowell şi William A. Anders. care au format echipajul lui Apolo 8, de la o distanţă de 69 mile de lună, în timp ce arătau celor de pe pământ faţa lunii, pustia lipsită de viaţă şi după ce au făcut o descriere amănunţită a suprafeţei lunare, deodată Borman a zis: "Pentru toţi cei de jos de pe pământ, echipajul lui Apolo are un mesaj pe care vrem să vi-1 transmitem". Apoi Anders începu să citească primele versete ale Bibliei cu descrierea creaţiei: "La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric. Şi Duhul Domnului se mişca pe deasupra apelor. Şi Domnul a zis: »Să fie lumină!« Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Domnul a despărţit lumina de întuneric". Apoi a continuat Lowel: "Şi Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul 1-a numit noapte. Astfel a fost o seară si o dimineaţă, aceasta a fost ziua întâi.
Şi Dumnezeu a zis să fie o întindere între ape, şi să despartă apele de ape. Şi Dumnezeu a tăcut întinderea şi a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă; aceasta a fost ziua a doua".
A urmat apoi Borman: "Şi Dumnezeu a zis să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul; şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun". Aici, Borman s-a oprit cu cititul şi a zis: "Şi de la echipajul lui Apolo 8 încheiem cu un »Noapte bună« şi Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi, pe toţi de pe bunul pământ".
Apoi Borman a făcut următoarea rugăciune, care a fost auzită de milioanele de telespectatori: "O, Dumnezeule, dă-ne viziunea ca să putem vedea dragostea Ta în lume, în ciuda falimentelor umane.
Dă-ne credinţa să ne încredem în Dumnezeirea Ta, în ciuda ignoranţei şi a slăbiciunilor noastre. Dă-ne cunoştinţa ca să ne putem continua a ne ruga cu inimi înţelegătoare şi arată-ne ce poate face fiecare din noi spre a grăbi venirea păcii universale. Amin". Şi de pe pământ, de la Centrul Spaţial, Mike Collins, cel ce ţinea legătura cu nava cosmică, a repetat "Amin".

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>