text Devotionale

BANCNOTE ȘI DIAMANTE

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2:8)

Pentru a înțelege cum te vede Dumnezeu, încearcă să te gândești la următoarele două lucruri: 1) O bancnotă (de 100 lei, să zicem). Ce o face să fie mai valoroasă decât orice altă bucată de hârtie de aceeași mărime? Autoritatea, bunăvoința și determinarea guvernului care și-a pus semnătura pe ea. Poți mototoli acea bancnotă, o poți călca în picioare, o poți chiar rupe în două și să o lipești la loc, dar valoarea ei rămâne aceeași. 2) Un diamant. Dacă acoperi un diamant cu noroi, tot un diamant rămâne, chiar dacă unul murdar… El nu și-a pierdut valoarea! Bineînțeles, pentru a scoate în evidență aspectul său de diamant, trebuie să-l cureți de noroi și să-i redai luciul original. Ce-am vrut să spun prin aceste două ilustrații? Faptul că valoarea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu nu se schimbă și nu se diminuează în ochii Săi, când te murdărești, când ești călcat în picioare, sau zdrobit de viață și de circumstanțele ei. De ce? Deoarece adevărata ta valoare este determinată nu de meritele sau eforturile tale personale, ci de prețul pe care L-a plătit Domnul Isus pe cruce pentru tine! Acolo a avut loc marele schimb. Toate păcatele tale de când te-ai născut și până vei muri au fost luate asupra Sa. Și când L-ai acceptat ca Mântuitor personal, toată neprihănirea Sa a fost transferată asupra ta. Nu trebuie să te străduiești, ori să te lupți s-o obții – este un „dar.” „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Așadar, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru valoarea ta în Hristos!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE!
„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15) Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi... Citeste mai mult >>
Roada Duhului în comentariul lui W. Barclay – Galateni 5:22-23a
„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23a)Grigore din Nysa spunea: „... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (57)
Slava Domnului (57) Luca 4:29-30. „Și s-au sculat și l-au scos afară din cetate și l-au dus până în sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să îl arunce cu capul în jos. 30. Dar El, tr... Citeste mai mult >>
FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE!
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9) Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă... Citeste mai mult >>
TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ!
„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19) Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți l... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2)
„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10) Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbeasc... Citeste mai mult >>
Vremea
Trăim într-o vreme în care aurul este dat la o parte, iar în locul lui este folosită zgura. Dumnezeu Se folosește de oameni călăuziți de Duhul Său. În vechime, în fruntea poporului era pus un profet;... Citeste mai mult >>
ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1)
„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21) Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o... Citeste mai mult >>
SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR
„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare…” (2 Corinteni 4:8) Podul Brooklyn din New York, care leagă Brooklynul de insula Manhattan, este unul dintre cele mai faimoase din lum... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (56)
Slava Domnului (56) Slava Domnului a fost, mai înainte de vecii, în Hristos: „Efeseni 1:4-6. „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, du... Citeste mai mult >>