text Devotionale

AȘTEPȚI LUMINA VERDE?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

În cartea sa Deep Thoughts („Gânduri profunde”), umoristul american Jack Handey scria: „În timp ce semaforul se schimba de la roșu la verde, apoi la galben și din nou la roșu, stăteam acolo și mă gândeam la viață. Oare nu este nimic mai mult decât o mulțime de claxoane și țipete? Uneori chiar așa pare să fie!” La fel stau lucrurile și-n plan spiritual. Mulți dintre noi așteaptă lumina verde – care ne-a fost deja dată. Domnul Isus a spus: „Cel care Mă urmează va avea lumina vieții.” Când vin înțelegerea, iluminarea și călăuzirea? Când faci primii pași ai credinței! Nu susținem o abordare nechibzuită sau lipsită de rugăciune în luarea deciziilor. Tu trebuie să știi că Dumnezeu te cheamă. Dar poți fi atât de temător ca nu cumva să faci ceva greșit, încât să nu faci niciodată ceea ce este corect! Este înțelept să gândești, și să gândești din nou, dar nu să gândești prea mult! Analiza excesivă duce la paralizie spirituală. Un pastor explica: „Dacă încerci să înțelegi logic voia lui Dumnezeu, nu vei face niciodată un pas prin credință. De ce? Pentru că voia lui Dumnezeu nu este logică. Este teo-logică! Cuvântul „theos” înseamnă „Dumnezeu”. Deci, „teologic” înseamnă adăugarea lui Dumnezeu în ecuație! De aceea nu se potrivește întotdeauna cu calculatoarele noastre umane. Îndemnurile Duhului Sfânt nu vor avea întotdeauna sens pentru emisfera stângă a creierului tău, responsabilă cu logica. De fapt, ideile lui Dumnezeu par adesea idei ciudate. Dar atunci trebuie să îngădui Duhului Sfânt să aibă întâietate asupra intelectului tău!” Ucenicii chemați de Domnul Isus au făcut două lucruri: au făcut minuni, și au făcut greșeli. Dacă nu ar fi fost dispuși să greșească, nu ar fi experimentat niciodată bucuria de a face o minune! Așadar, pornește la drum și nu mai aștepta – semaforul este verde!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>