AMĂRĂCIUNEA PLÂNGERII LUI IOV

Iov 23.1-17 Iov a răspuns şi a zis: „Şi acum plângerea mea este amară: rana mea este mai grea decât suspinul meu. Oh! Dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie! Mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi. Aş sti ce poate să răspundă, aş vedea şi aş înţelege ce are să-mi spună. Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit. Acolo un om drept şi-ar pleda cauza înaintea Lui şi aş scăpa pentru totdeauna de Judecătorul meu. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc; dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi. Dar El ştie pe ce cale sunt; şi, de mă va încerca, voi ieşi curat ca aurul. Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea. N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui. Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face. El Îşi va împlini, dar, planurile faţă de mine şi va mai face şi multe altele. De aceea tremur înaintea Lui şi, când cuget la lucrul acesta, mă tem de El. Pentru că Dumnezeu mi-a înmuiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază. Căci n-am fost nimicit dinaintea întunericului, nici n-a ascuns de mine negura în care sunt înfăşurat.

Cu această amară plângere a lui Iov suntem la jumătatea naraţiunii şi vedem cum parcă se luminează cerul vieţii sale, deşi el spune: „Căci n-am fost nimicit dinaintea întunericului, nici n-a ascuns de mine negura în care sunt înfăşurat”. Iov în suferinţa sa Îl caută cu ardoare pe Dumnezeu şi scaunul Său de domnie. El crede că Dumnezeu l-ar asculta şi ar ţine cont de toate argumentele sale. Erudiţii Vechiului Testament susţin că adevărul central al cărţii Iov se ascunde în versetul 10: „Dar El ştie pe ce cale sunt; şi, dacă m-ar încerca aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23.10) Încercarea credinţei merge mână-n mână cu purificarea noastră ca să fim tot mai asemănători cu Isus Hristos. Omul acela drept, ce pledează pentru noi înaintea lui Dumnezeu, este Fiul omului, care Şi-a dat viaţa pentru cei păcătoşi la Golgota. Vedem aici cum Iov pendulează între atitudinea plină de bunăvoinţă a lui Dumnezeu, pe de o parte, şi nestrămutata hotărâre a dreptăţii Lui, care este deja luată, pe de altă parte. În această idee Iov capitulează în faţa lui Dumnezeu plin de cutremur şi de o teamă sfântă şi este, în consecinţă, mulţumit că Dumnezeu i-a cruţat totuşi viaţa. Este mare lucru să ne dăm şi noi seama de acest adevăr preţios pe care şi împăratul Ezechia l-a punctat în rugăciunea sa: „Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu m-ai făcut sănătos şi mi-ai dat iarăşi viaţa.” (Is. 38.16) În ce priveşte vindecarea trupească Iov mai are puţin de aşteptat până se vor împlini zilele suferinţei şi răbdarea sa, de care vorbeşte Scriptura, va fi ajuns desăvârşită.