text Devotionale

AI UN DAR PE CARE DUMNEZEU ÎL POATE FOLOSI?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6)

În acest sens, un pastor scria: „Dumnezeu a folosit o abilitate aparent întâmplătoare pentru a-l poziționa strategic pe David. Și abilitatea de a arunca cu praștia nu este singurul exemplu. Când David cânta la harpă, liniștea duhul lui Saul (vezi 1 Samuel 16:23). Așa l-a cunoscut David pe Ionatan (fiul regelui Saul). Așa a învățat obiceiurile de la curtea regelui. Fără abilitățile sale muzicale, David nici măcar n-ar fi pus piciorul în palat! Nu știi niciodată ce abilitate va folosi Dumnezeu pentru scopurile Sale, așa că n-o subestima nici pe cea mai ciudată! Dumnezeu poate folosi orice pentru planurile Sale, dacă pur și simplu ne lăsăm folosiți de El. Dumnezeu a folosit abilitatea lui Noe de a construi corăbii, abilitatea lui Iosif de a interpreta visele, precum și cunoștințele astronomice ale magilor. Nicio abilitate nu este nerambursabilă sau inutilizabilă în marele plan al lui Dumnezeu! Dar iată ce trebuie să înțelegi: cei mai renumiți psalmi s-au născut din cele mai grele circumstanțe. Cei mai mângâietori psalmi au fost scriși în cele mai incomode situații: David traversând „valea umbrei morții”… David chinuit din cauza aventurii sale adulterine cu Bat-Șeba… David – fugarul ce se ascundea în peșterile din Adulam… Sigur că el n-ar fi dorit să se afle în niciuna dintre aceste situații, dar ele au dat naștere versurilor profunde pe care le găsim în Psalmul 23, Psalmul 51 și Psalmul 142. Poate că te lupți cu depresia sau poate că te clatini din cauza unei greșeli care pare de neiertat, sau pur și simplu ești sătul și obosit să tot fii sătul și obosit!… Poate că nu-ți plac circumstanțele actuale, dar ele pot fi cheia dezvoltării caracterului tău. Iar dezvoltarea caracterului este cheia viitorului tău!” Așadar, lasă-te folosit de Dumnezeu și pune-ți „talantul” în negoț.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>