text Devotionale

AI FOST RĂNIT ÎN BISERICĂ? (2)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Voi… sunteți… oameni din casa lui Dumnezeu…” (Efeseni 2:19)

Autoarea Sherry Surratt, președinta organizației internaționale „Mame în rugăciune”, scria că, atunci când Domnul Isus a promis că va zidi Biserica Sa, „El nu avea în vedere cărămizile sau lemnul care formează o clădire, ci se referea la zidirea Bisericii Sale din oameni obișnuiți, imperfecți, zdrobiți și care își aduc cu ei viețile dezordonate de fiecare dată când trec pragul. Pentru asta a murit Hristos: pentru oameni – pentru Biserica Sa, un grup de oameni, condus de oameni, dintre care niciunul nu este perfect. Suntem un grup de oameni zdrobiți care, sperăm, își recunosc zdrobirea și recunosc că Domnul Isus este singurul care îi poate vindeca. Indiferent de cât timp suntem în biserică, nu vom ajunge niciodată la perfecțiune. Va trebui să lucrăm la asta în fiecare zi. Ne vom confrunta cu latura noastră umană în fiecare dimineață când ne trezim, și făcând asta, ne vom ciocni unii de alții și ne vom răni. Tendința noastră naturală este să ne ferim de ceea ce ne rănește. Așadar, când ne confruntăm cu bârfe la adresa noastră, sau suntem martorii urii și ipocriziei din partea membrilor bisericii, sau chiar a pastorilor noștri, este firesc să ne gândim să plecăm. Dar a face acest lucru înseamnă a ne separa de ceva ce Dumnezeu a construit pentru noi, pentru binele nostru. Biblia nu spune niciodată că ceilalți oameni nu ne vor răni, dar ceea ce ne învață este că nu trebuie să ne victimizăm și să ne plângem de milă (vezi Matei 5:24). Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să nu lăsăm amărăciunea să se instaleze (vezi Evrei 12:15). Asta nu înseamnă să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic… Dar are totul de-a face cu a fi sinceri… a recunoaște când spiritul nostru este zdrobit și a lăsa răzbunarea în mâinile lui Dumnezeu!” Ia aminte așadar la acest Cuvânt de astăzi al lui Dumnezeu pentru tine!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>