text Devotionale

AI DREPTUL SĂ STRIGI DE BUCURIE!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20)

Fiecare dintre noi vine la Domnul cu răni, așa că El începe un program de înnoire a gândurilor pe care le avem – despre El, despre ceilalți, despre noi înșine. Deși pe din afară arătăm neschimbați, în interiorul nostru se petrece o transformare constantă, întrucât Duhul Sfânt lucrează ca să respecte un termen limită și să ne facă „un vas de cinste, sfinţit, folositor” (2 Timotei 2:21). Și unul din instrumentele pe care le folosește El este „nebunia propovăduirii” (1 Corinteni 1:21). Indiferent de ceea ce faci, să nu-ți pierzi niciodată apetitul pentru Scriptură, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Mintea nenăscută din nou este deranjată să vadă cum predicarea cuvântului transformă persoanele cele mai disfuncționale în membri productivi ai societății. Și de cele mai multe ori, Dumnezeu face această transformare în ascuns, ca să ne protejeze reputația și percepția publică. Ce mare har! Îți poți imagina cât de șocați ar fi oamenii dacă ar ști într-adevăr în ce stare eram când ne-a găsit Dumnezeu? Numai puterea lui Dumnezeu a putut deschide capcana care ne-a prins mințile și ne-a putut elibera ca să trăim din nou. David a declarat: „a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui!” (Psalmul 107:20-21). Să remarcăm cine a făcut toate acestea: Cuvântul Domnului! Cuvântul oferă curățire de rușinea noastră, ne face neprihăniți și ne pune la dispoziție harta de călătorie spre destinul nostru. Datorită Lui, tu ai importanță! Datorită Lui, nu ai de ce să te temi. Dacă există cineva care are dreptul să strige de bucurie astăzi – tu ești acela!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>