text Devotionale

Aducere-aminte

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ficard Florica

   Se scrie despre Blaise Pascal (1623-1662) că a fost un copil bolnăvicios, dar precoce. A primit instruire în domeniul matematicii de la tatăl său. Când tatăl său a refuzat să-i dea cărțile de geometrie, ca să-l determine să învețe limbile străine, băiatul a formulat 32 din postulatele lui Euclid, fără să le fi cunoscut anterior. Pascal a devenit cel mai mare matematician al Franței.

    În 1654, când Biblia a devenit o realitate pentru el, aceasta i-a marcat viața. El a scris un volum intitulat Scrisori provinciale, în care ataca îndoielnicul cod moral al iezuiților. Frumoasele lui Cugetări au apărut după moartea sa. În această lucrare, a pus accent pe corupția omului și pe puterea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, în Hristos.

    Să nu uităm că, oricât de sus am urca treptele ierarhiei sociale, există un sfârșit! Depinde de noi dacă acest sfârșit va fi un bilanț fericit sau o înfrângere rușinoasă. Blaise Pascal, deși a trăit puțin, a avut un bilanț fericit al vieții. Secretul a constat în faptul că, la momentul potrivit, și-a adus aminte de Creatorul său, de puterea răscumpărătoare, de Cuvântul lui Dumnezeu.

    Dragii mei, vă îndemn cu toată dragostea, să vă opriți pentru o clipă! Din ce? De ce? Din orice activitate nefolositoare, din orice trăire deşartă, pentru că acum, este un moment potrivit să vă aduceți aminte de Creatorul nostru, de prețul cu care putem fi răscumpărați, dacă Îl acceptăm, dacă Îl credem, dacă dorim să ne fie SINGURUL STĂPÂN!

    Slăvit să fie Domnul!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (2)
„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie… să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31) Noi am fost creați după chipul unui Dumnezeu care Își exprimă emoțiile, la fel cum a făcut-o și Domnul Isus... Citeste mai mult >>
EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1)
„N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (63)
Slava Domnului (63) Suntem duhovnicești. „Slava Domnului” strălucește doar în făpturile noii creații ale lui Hristos, acele făpturi „născute în El” purtând codul genetic, ADN-ul Tatălui nostru ceres... Citeste mai mult >>
NU VORBI NECHIBZUIT!
„Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține re... Citeste mai mult >>
FII SUPUS STĂPÂNIRII DUHULUI SFÂNT!
„Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” (Proverbele 25:28) În vremurile biblice, orașele erau construite cu ziduri înalte de apărare împrejurul lor. De ce? Pentru... Citeste mai mult >>
Puțini intră pe ușa cea strâmtă
Aceasta este o continuare a postării De ce trebuie să iubim poruncile Domnului Isus - Resurse CreștineDacă vom fi atrași de frumusețea caracterului Lui care este desăvârșit, acest lucru va duce la adm... Citeste mai mult >>
Slava Domnului (62)
Slava Domnului (62) „Slava Domnului” era promisă în Hristos, cu aprox. 5-6 sute ani înainte de venirea Domnului Isus. Ezechiel 36:25-27. „Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi cură... Citeste mai mult >>
ELIBERAREA DE DEPENDENȚE
„Noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12) Apostolul Pavel a scris: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a... Citeste mai mult >>
BENEFICIILE PRIETENIEI ADEVĂRATE
„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13) Astăzi, vom încerca să identificăm câteva beneficii ale unei prietenii adevărate. În primul rând, un priete... Citeste mai mult >>
MANIFESTĂ-ȚI MILA FAȚĂ DE SEMENI!
„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele…” (Matei 9:36) Thomas Barnardo, un tânăr student la medicină în Londra sec. al XIX-lea, dorea să devină misionar în China, dar un copil de zece a... Citeste mai mult >>