Adevărul inimii

   Adevărul si sfinţenia trebuie să rămână legate împreună. Dacă viaţa unui om nu este sfântă, atunci el doar pretinde că este sincer. DUMNEZEU NU RECUNOAŞTE NICI O SINCERITATE LIPSITĂ DE SFINŢENIE; termenii se bat cap în cap. Sinceritatea învaţă sufletul să se îndrepte numai spre acel final meritoriu al tuturor acţiunilor sale; slava lui Dumnezeu. Nu este suficient să ne întoarcem şi să privim această ţintă; noi trebuie să umblăm pe calea cea dreaptă pentru a o atinge. Noi nu vom atinge niciodată ţinta dacă umblăm pe o altă cale în afara celei prezentate nouă de Cuvântul Său.

   Sfinţenia si neprihănirea constituie calea omului sincer, marcată de Dumnezeu Însuşi pentru a merge pe ea, atât pentru a-L glorifica pe El, cât şi pentru a fi el însuşi glorificat de Dumnezeu. Oricine încearcă să o ia pe scurtătură se expune durerii şi înfrângerii. Dacă el găseşte o nouă cale de a-L glorifica pe Dumnezeu, care n-a fost trasată de Dumnezeu, atunci el trebuie să găsească şi un cer nou, pe care Dumnezeu nu l-a pregătit!

   Iadul este plin de intenţii bune- acolo sunt mulţi oameni care pe pământ "au intenţionat să facă bine", dar vieţile lor nu au demonstrat "sinceritatea fundamentală". Cine l-ar crede pe omul care susţine că fântâna lui este plină cu apă dulce, curată, când în găleată nu este decât apă murdară şi amară? Tu spui că ai o inimă neprihanită şi gânduri curate, când din viaţa ta ies numai lucruri rele? Desigur că nici tu nu crezi aceasta!