Adevărata criză a creștinismului contemporan

ADEVĂRATA CRIZĂ A CREȘTINISMULUI CONTEMPORAN

De peste 2000 de ani, Biserica a fost ținta atacurilor diavolului – încercată, lovită, zdrobită, rănită, trântită la pământ – dar NICIODATĂ ÎNFRÂNTĂ! A renăscut din propria cenușă, mereu mai puternică, mai plină de viață, mai motivată să împlinească scopul şi mandatul încredințate de Domnul Hristos.

În timp ce Biserica adevărată a lui Isus Hristos rămâne sfântă, pasionată pentru Dumnezeu și preocupată de împlinirea misiunii sale în lume – multe… tot mai multe biserici locale se confruntă cu o stare de letargie spirituală, de ațipire, de somnolență, cu riscul de a-și pierde scopul și identitatea. Biserica se confruntă astăzi cu o CRIZĂ SPIRITUALĂ fără precedent!

Criza fundamentală a creștinismului contemporan se datorează faptului că, în mod intenționat, premeditat sau fără a-și da seama măcar, a început să-L dea la o parte pe Hristos cel răstignit, crezând că se poate și altfel. O evanghelie a prosperității, un creștinism fără cruce, o jertfă care să nu coste, o formă fără conținut… Și criza s-a adâncit tot mai mult.

Avem edificii multe și frumoase – mai multe și mai frumoase ca oricând – și nu este rău;

Avem oameni pregătiți, instruiți, echipați – mai mulți și mai mult ca oricând – și este foarte bine;

Avem la îndemână toate mijloacele și instrumentele necesare slujirii – mai multe și mai eficiente ca oricând – și acesta este un avantaj extraordinar;

Avem activități, proiecte, programe – în biserică sau în afara ei – și nici aceasta nu-i rău…

Cu toate acestea, se conturează tot mai pronunțat profilul unei generații care:

Cunoaște multe despre Dumnezeu, dar nu are o relație personală cu El;

Iubește cântarea dar nu mai practică închinarea;

Caută slujba dar evită slujirea;

Dorește schimbarea dar nu se lasă schimbată.

O întrebare fundamentală ar trebui să ne preocupe pe toți: Mai este biserica (locală), Biserică? În centrul creștinismului contemporan, mai este Hristos cel răstignit, înviat și înălțat? Sau, nu cumva este vremea în care se împlinesc cuvintele adresate de Domnul Bisericii din Laodicea:

”Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, și pocăiește-te!” (Apoc. 3:15-19)

Dincolo de Criză, este vremea POCĂINȚEI! A schimbării. A apropierii de Dumnezeu. A reevaluării priorităților, valorilor, principiilor sau strategiilor care constituie fundamentul vieții și slujirii noastre. Ca slujitor al lui Hristos și al Bisericii Sale, mă preocupă situația fără precedent cu care omenirea se confruntă. Ne rugă, ne încredem în Dumnezeu și credem că El este în control. Mai devreme sau mai târziu, criza va trece. E adevărat – nimic nu va mai fi la fel ca înainte.

Dar noi…? Dar bisericile locale în care slujim…? Dar generația aceasta de credincioși nominali și căldicei? Dacă nu învățăm nimic, dacă totul va fi la fel ca până acum, ce scop mai are încercarea…? Deși întrebările par a avea un caracter retoric, exigența găsirii unui răspuns pertinent se impune.

Să nu uităm: Cel care scrie istoria este Dumnezeu. Însă, cel care nu învață nimic din istorie, este condamnat să o repete.

”Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne binecuvânteze…” (Ps. 67:1)

(pastor Marius Hanganu)