text Devotionale

Salvați de sub puterea morții

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Salvați de sub puterea morții

Evrei 2:14- 15.”Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost părtaș la ele, pentru ca prin moarte, să nimicească pe cel ce are PUTERE asupra morții, adică pe diavol și să izbăvească pe toți aceea cari prin frica morții erau supuși robiei toată viața lor.”

Câtă adâncime în aceste cuvinte! PUTEREA morții este în lume din Eden. Omul a pierdut acolo SLAVA lui Dumnezeu, când și-a predat diavolului autoritatea lui, dată de EL. Frica morții a intrat în lume tulburând nu numai omul, ci și natura și toată creația lui Dumnezeu. Omul s-a supus robiei pentru toată viața lui. Fiecare vedem acest lucru, toate merg pe dos de cum ar fi bine să meargă. Omul este sub PUTEREA morții și zilele lui și munca lui și câștigul lui și fericirea lui și bunurile lui și sănătatea lui și totul, astăzi sunt înflorite, mâine se veștejesc, se duc, curg printre degete. Putem vedea roada pomilor, a câmpiilor noastre care sunt atacate de tot felul de lăcuste care le distrug, iar binele omului care vrea să-și salveze munca este tocmai o otrăvire pentru trupul lui, moarte, boală, jale. De ce? pentru că omul este sub PUTEREA morții. Deci omul este supus robiei toată viața lui, frica morții este la tot pasul toate situațiile și lucrurile cele mai bine făcute sunt sub PUTEREA morții, într-o zi, se duc și omul neștiutor zice: ”Domnul a dat, Domnul a luat” și Doamne nimic nu este mai neadevărat, fiindcă autorul acestor lucruri este chiar cel rău, care prin minciunile lui și din pricina necunoștinței lucrării terminate la cruce a Domnului Isus Hristos, el, diavolul are acces la mintea omului și chiar a ”fiilor” de Dumnezeu lipsiți de învățătura sănătoasă. PUTEREA morții operează astăzi în lume, iar autorul ei luptă din răsputeri să fure Cuvântul sădit în inimă, să-l facă nefolositor prin faptul că-i schimbă înțelesul și zice: ”o nu-i așa, nu-i acum, nu va fi chiar așa, ori, este vorba despre odată, când va veni Domnul”. Nu! este vorba despre ACUM, acum este ziua potrivită când Numele Domnului să fie descoperit la valoarea LUI, iar Cuvântul viu să fie însoțit de putere și ”fii” Lui să-și ia autoritatea delegată lor la nașterea din nou și să oprească uneltitile celui rău, de deasupra lor, a familiilor lor, a Bisericii și chiar a naturii, care și ea, natura așteaptă descoperirea ”fiilor„ pentru a fi liberă și pentru a se desfășura deplin în autoritatea și puterea Duhului Sfânt și orice om să cunoască că Domnul este Dumnezeu, iar omul a primit salvarea prin Domnul Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Pavel zice:

2 Timotei 1:10.”dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie.”

Glorie Domnului Isus, moartea a fost nimicită la cruce și autoritatea i-a fost luată, are putere doar acolo unde i se cred minciunile. Acolo fură, junghie și prăpădește. Isus zice:

Luca 10:19.”Iată că v-am dat putere să călcați peste scorpii și peste șerpi și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va putea vătăma.”

PUTEREA morții a fost nimicită, putem trăi biruitori în tot ce avem și facem, până la bătrânețe și să murim sănătoși și sătui de zile, bucurându-ne de BIRUINȚELE aduse la cruce, în Hristos, pentru că puterea învierii lui Isus lucrează cu tărie în cei ce cred și doresc VIAȚA învierii LUI, pentru viața lor.

Ioan 16:33b.”În lume veți avea necazuri; DAR îndrăzniți, EU am biruit lulmea.” Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise