text Devotionale

ȘADRAC, MEȘAC ȘI ABED-NEGO (1)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego” (Daniel 2:49)

Ce oameni! Știau că dacă refuză să se închine înaintea statuii înalte de șaizeci de coți a împăratului Nebucadnețar, vor fi executați. Însă Șadrac, Meșac și Abed-Nego au luat hotărârea de-a sta în picioare pentru ceea ce este drept, și de-a nu se pleca în fața a ceea ce este nedrept. Majoritatea dintre noi am fi născocit nenumărate scuze: „Mă închin pe dinafară, dar rămân în picioare în mintea și duhul meu!”, ori „Îmi voi cere iertare imediat ce mă voi ridica în picioare”, sau „La ce i-aș mai folosi lui Dumnezeu dacă aș muri?” Însă deseori tocmai scuzele noastre sunt cele care anulează revelația Lui. Când ne compromitem integritatea, nu mai lăsăm loc intervenției divine. Când luăm lucrurile în propriile noastre mâini, Îl scoatem pe Dumnezeu din ecuație. Când încercăm să manipulăm o situație, pierdem miracolul. Dacă Șadrac, Meșac și Abed-Nego și-ar fi compromis integritatea și s-ar fi închinat înaintea statuii, ar fi fost salvați de cuptorul aprins… însă ar fi fost prin mâna lui Nebucadnețar, nu a lui Dumnezeu! Și ar fi fost salvați de foc, și nu din foc. Ei și-ar fi sacrificat mărturia picând testul… și în timp ce și-ar fi salvat viețile, și-ar fi sacrificat integritatea. Integritatea lor a fost cea care a atras minunea. Integritatea a fost cea care I-a permis lui Dumnezeu să-Și facă simțită prezența și puterea. Iar integritatea lor a fost răsplătită: „Împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.” (Daniel 3:30). Concluzie: când faci ceea ce-ți cere Dumnezeu să faci, El va face ceea ce trebuie prin și pentru tine!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise