text Devotionale

PREŢUL ATITUDINII CRITICE - 3

de Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
"Măria ţi Aaron au vorbii împotriva Iul Moise... Şl Domnul a auzll-o." Numeri, 12:1,2
Cinci doreşte să petreacă timp în compania cuiva care monopolizează constant discuţia, actualizând mereu topul celor mai urâte zece persoane? A sta acasă şi a urmări filmele anilor '40, date în reluare, poate fi un lucru mai atrăgător, decât o cină în compania acestor persoane. Ai grijă! Oamenii de care ai cea mai mare nevoie sunt cei care se vor distanţa de tine când vei deveni cunoscut drept un căutător de defecte!
însă uneori critica poate fi doar o neatenţie, într-o bună zi, plin de Duhul Sfânt şi con¬centrat asupra binelui, nu vei mai avea această atitudine, la aminte ia cuvintele lui Aaron: "Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi, şş de care ne-am făcut vinovaţi!" (Numeri, 12:11) N-a încercat să-şi apere poziţia spunând: "Da, Moise s-a însurat cu o persoană nepotrivită!" sau "Şi noi ar trebui să fim mai celebri!" Nu, a înţe¬les ce a făcut, s-a pocăit şi a încetat acea atitudine. Acelaşi lucru trebuie să-l faci şi tu! De ce? Deoarece criticile blochează revărsarea binecuvântărilor lui Dumnezeu! Oswald Chambers a scris: "Ori de câte ori ai o atitudine critică, este imposibil să ai părtăşie cu Dumnezeu!" Ce gând înspăimântător! Uşurarea temporară de care ai parte criticându-i pe alţii nu se poate compara cu pierderea prezenţei lui Dumnezeu, nu? Pentru a restaura revărsarea binecuvântărilor Domnului, trebuie să-ţi mărturiseşti atitudinea critică şi să renunţi la ea, după care să pui în loc dragoste. Poţi spune următoarea rugăciune: "Doamne, te rog iartă-mă pentru că am considerat mereu că eu sunt cel care are dreptate. Ştiu că am fost arogant. Dă-mi har în relaţiile cu ceilalţi. Ajută-mă să mă bucur de diferenţele dintre oameni şi să nu pretind ca aceştia să vadă lucrurile exact aşa cum le percep eu. Dă-mi izbândă asupra atitudinii mele critice, în numele lui Isus mă rog. Amin."

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise