text Devotionale

Meditații din Biblie (67)

de Necunoscut
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Necunoscut

  "Dragostea lui Hristos ne constrînge pentru că socotim că dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit." (2 Corinteni 5:14)

   Credinciosul, ca şi apostolul Pavel, este constrîns, stăpînit şi înconjurat de dragostea Domnului Hristos şi dragostea aceasta va fi de acum singurul temei al gîndurilor, hotărîrilor şi cuvintelor sale. În viaţa lui nu va mai fi loc pentru interese ascunse, scopuri egoiste; ci dragostea Domnului Isus îi va umple întreaga fiinţă şi va domni în el ca singura raţiune de a trăi pentru Domnul său şi pentru alţii.

   Hristos "a murit pentru toţi..." aceasta însemnează propriu zis, că noi toţi sintem morţi prin firea noastră, dar prin har, iată-ne în viaţă, trăind prin învierea lui Hristos. De aceea cei care trăiesc, cei cărora li s-a făcut acest har, nu mai trebuie să trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei.

   În faţa acestor fapte, cît de meschine şi egoiste apar îndreptăţirile şi părerile proprii care tind să ne sustragă de la influenţa care atrage a dragostei. Cînd este vorba să slujim lui Dumnezeu, de a ne dărui în totul lucrării Lui slăvite, aducem înainte tot felul de motive, de scuze şi de socoteli pe care n-am îndrăzni să le aducem niciodată dacă ar fi vorba de interesele noastre imediate şi urgente.

   Dumnezeu să ne dea harul de a cunoaşte această experienţă a Domnului Hristos care ne constrînge şi să ne facă să ne aducem aminte, că noi ar fi trebuit să murim, dar că prin har, am fost răscumpăraţi şi înviaţi împreună cu El... Şi că deci, tot ce sîntem, tot ce avem, nu ne mai aparţin nouă, ci Lui.

   Fie ca crucea, cu tot ce însemnează ea, să atingă adîncul fiinţei noastre proprii şi egoiste, să lovească acest "Eu" care ştie aşa de bine să se mascheze cu aparenţe evlavioase ca să se menţină în viaţă, să-şi exercite influenţa asupra altora şi să-şi apere interesele. Ce a fost crucea pentru Domnul Isus? A fost iubire, suferinţă, lepădare, ruşine şi moarte. Numai cînd aceste însuşiri ale crucii ne vor pătrunde pînă în adîncul inimilor şi cugetelor noastre, numai atunci dragostea Domnului Hristos ne va cuprinde întreaga fiinţă şi ne va constrînge să ne dăruim Lui în întregime şi să ajungem să iubim şi noi ca El.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Care este diferența dintre sufletul și duhul umanității"
Categorie:  Studiu biblic  Sufletul și spiritul-duhul constituie partea lăuntrică, proprie și esențială a unui lucru legate, însă ele pot fi separate (Evrei 4:12). Sufletul reprezintă e...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cine poate primi sfânta impărtășanie conform Bibliei?"
Categorie:  Studiu biblic  Cine se poate împărtăși conform voinței divine?Prima mare întrebare la care trebuie să reflectezi este: Dacă Domnul Isus îți întinde paharul, ești pregătit să...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un creștin poate pierde mântuirea?"
Categorie:  Studiu biblic  În primul rând, este important să ne definim termenul de „creștin”. Nu orice persoană care a spus o rugăciune sau a crescut într-o familie creștină poate fi c...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aria lui Ornan-,,Aravna,, Iebusitul"
Categorie:  Studiu biblic  Două Întrebări Despre Proprietarul PământuluiAșadar, ne confruntăm cu două întrebări importante: Cum se numea bărbatul care deținea pământul? Și, cât l-a plăt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia pentru credință"
Categorie:  Studiu biblic În lupta pentru biserică trebuie să fim vigilenți și să ne păzim de cei care se strecoară ca lupi în haine de oaie. Aceștia sunt persoane care pretind că sunt creșt...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Familia şi biserica în societate"
Categorie:  Studiu biblic  Familia și biserica sunt două concepte fundamentale în creștinism. Familia este considerată a fi o instituție divină creată de Dumnezeu pentru a oferi un cadr...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Când intervine Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic Potrivit Bibliei, Dumnezeu intervine în viața oamenilor în mai multe moduri, dar cele mai semnificative sunt prin acțiunile Sale miraculoase și prin răspunsul la ru...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Bătălia de la Armaghedon -in Vremurile Finale"
Categorie:  Studiu biblic  Bătălia finală de la ArmaghedonConform cărții Apocalipsa din Noul Testament al Bibliei creștine , Armaghedon ( / ˌ ɑːr m ə ˈ ɡ ɛ d ən / ; greaca veche : Ἁρμαγ...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Lunea mare - ziua curatirii templului si blestemului smochinului"
Categorie:  Studiu biblic  I. CONTEXT GENERAL – SĂPTĂMÂNA MARE ÎNCEPELunea Mare este a doua zi din ultima săptămână a vieții pământești a lui Isus Hristos.După Intrarea triumfală în Ier...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să trăiești cu Dumnezeu"
Categorie:  Studiu biblic  Ce înseamnă să trăiești pentru Dumnezeu?Această întrebare profundă ne invită să ne conectăm cu esența spirituală a vieții noastre și să căutăm o înțelegere ma...
de Marga Buhus 09 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise