text Devotionale

MARELE CREATOR

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.” (Psalmul 19:1)

Fie că privești universul printr-un telescop ori printr-un microscop, vei descoperi că Dumnezeu este Marele Creator. Să ne uităm la trei dintre lucrurile pe care le controlează: 1) Temperatura. La suprafața soarelui, temperatura este de 10.000 de grade Fahrenheit, iar noi ne aflăm la 150 de milioane de kilometri depărtare de soare – exact distanța optimă! Dacă temperatura pământului ar crește sau ar scădea cu 50 de grade, orice formă de viață ar înceta. Gândește-te la următorul lucru: De ce Pământul nu se află la o distanță de două ori mai mare sau de două ori mai mică? 2) Rotația. Pământul se rotește de 365 de ori într-un an în jurul axei sale, iar ca să înconjoare soarele îi trebuie 1 an. Să presupunem că ne-am roti de numai 36 de ori. În acest caz, zilele și nopțile ar fi de zece ori mai lungi. O parte a planetei ar fi incredibil de fierbinte, iar cealaltă ar fi insuportabil de rece. Și viața, așa cum o știm noi, ar înceta. 3) Aerul. Oxigenul constituie 21% din atmosfera noastră: echilibrul perfect de aer de care avem nevoie pentru a putea respira. De ce nu 50%? Pentru că prima dată când cineva ar aprinde un chibrit, ne-am prăji cu toții! Așa că pune-ți întrebarea: cele 21 de procente sunt o întâmplare sau un proiect întocmit atent? Și dacă există un proiect, deducem că trebuie să existe și un creator. Și El chiar există! Nu ai vrea să-L cunoști? Îl poți cunoaște. În creație, El Și-a descoperit măreața Sa putere, iar la cruce Și-a descoperit măreața Lui iubire (Ioan 3:16). Prin Fiul Său Isus Hristos Îl poți cunoaște pe Marele Creator în mod personal și poți primi în dar viața veșnică. În caz contrar, vei intra într-o veșnicie pierdută. Ce șanse sunt ca tu să fii o excepție? Niciuna! Oamenii care ajung în cer vor fi aceia care au intrat acolo prin alegere, nu prin șansă. Deci, alege astăzi unde vrei să-ți petreci veșnicia!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise