text Devotionale

La gura sobei

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

                                          

     Iarnă în toată puterea ei, frumoasă și plăcută pentru cei ce sunt pregătiți să o înfrunte și nu la fel pentru cei care nu sunt pregătiți, să-i facă față. Ziua de astăzi, o zi ca în povești, să stai la gura sobei, ascultând du-du-itul lemnelor și simțind căldura lor în trupul sănătos, bucuros și-n pace, privind pe fereastră fulgii mari de zăpadă cum se aștern peste tot în jur și să începi să visezi cu ochii deschiși.

 Și ce poți să visezi cu ochii deschiși??

    Văd mai întâi, măreția, puterea, înțelepciunea  Creatorului, a tot ce se vede și nu se vede și ce ușor este pentru El, albul imaculat al zăpezi peste tot, nici un defect nu mai este, totul este acoperit, in câteva ore cu alb strălucitor.

   Văd apoi împlinit în viața mea, ceea ce la început am primit prin credință, am crezut în momente în care vedeam cu ochii mei cum mă apropiu de viața de dincolo și nimc altceva, speranțe spulberate, vise neâmplinite, un soț supărat și copii cu ochii în lacrimi, pentru că eu le spuneam mereu de plecarea mea, din asta lume, nu eram speriată, aveam siguranța vieți de dincolo și mă rugam sincer: ”Tată nu înțeleg nimic, cum poate Duhul Tău să locuiască într-un trup ca al meu, distrus, dărăpănat, când Tu l-ai creat perfect și sănătos?? Doamne Te rog vindecă-mă, dacă vrei, ori spune-mi dacă trebuie să fac ceva, caTu să vrei să fiu vindecată.”  Câtă comfuzie, apoi încheiam rugăciunea: ”Doamne cum vrei Tu, să se facă voia Ta!!” Moartea nu mă speria, dar dacă m-am lăsat în voia Lui, de ce ziua următore eram la doctor??  Dar slavă Domnului, într-o zi am auzit și am primit, că Domnul la cruce ne-a luat bolile în trupul Său și prin credință în ceea ce El a împlinit, eu pot fi vindecată, acum și am fost. Acum văd cu ochii mei lucrarea de vindecare, pentru care am crezut, la început. Astăzi la gura sobei, privind cum Domnul îmbracă cu alb imaculat pământul, am văzut visul realitate pentru mine. Glorie Domnului!!!

Și ce am mai visat, cu ochii deschiși??

   Am văzut ziua freicită când chiar eu voi vedea cu ochii mei, că mi-am împlinit misiunea pe acest pământ și Dumnezeu va zice: ”VINO!!” și voi pleca, pot să mă duc în plină sănătate și nu strivită de bolii, fericită și bucuroasă, căci îmi voi fi sfârșit alergarea, în brațele Domnului meu, pe care Îl iubesc atât de mult!!! Slavă LUI!!!

 

 

                                

 

 

 

 

 

 

 

 

                                  

 

 

 

 

 

 

 

 

                                          

 

 

 

 

 

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise