text Devotionale

Izvoare in Desert - 28 Octombrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare,
pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,
măcar că eram morţi în greşelile noastre,
ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos...
El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună
în locurile cereşti, în Hristos Isus.
(Efeseni 2:4-6)

Acesta este locul nostru legitim – „să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus", însă să şedem liniştiţi. Dar ce puţini dintre noi experimentează efectiv lucrul acesta! De fapt, cei mai mulţi dintre noi credem că este imposibil să stai liniştit „în locurile cereşti" în timp ce ne trăim viaţa de zi cu zi într-o lume atât de agitată.
O, noi credem că ar fi posibil să vizităm aceste „locuri cereşti" duminicile sau când şi când în momentele de mare elocvenţă spirituală sau laudă, dar să fii efectiv „aşezat" acolo toată ziua, în fiecare zi, este cu totul altceva. Şi totuşi reiese clar din Scripturi că aşa trebuie să fie nu numai duminicile, ci în fiecare zi din săptămână.
Un duh liniştit este de mare preţ când întreprinde activităţi în afară. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea forţelor spirituale nevăzute ale lui Dumnezeu, de care depinde cu adevărat succesul nostru în toate, ca un duh neliniştit şi tulburat.
Există o putere imensă în linişte. Un mare credincios a spus odată: „Toate lucrurile vin la cel care ştie să se încreadă şi să stea liniştit". Acest fapt este bogat în semnificaţii, şi o înţelegere reală a lui va schimba mult felul nostru de a lucra. În loc să continuăm lupta noastră neobosită, am putea „să şedem" în sufletul nostru înaintea Domnului, lăsând forţele divine ale Duhului Său să lucreze în linişte mijloacele de împlinire a scopurilor şi a aspiraţiilor noastre.
Tu poţi să nu vezi sau să nu simţi lucrările interioare ale puterii Lui tăcute, dar fii sigur că ea este întotdeauna la lucru în cel mai înalt grad. Şi ea va lucra pentru tine, dacă tu îţi vei linişti îndeajuns duhul ca să te laşi purtat de curentul puterii ei. Hannah Whitall Smith

Există un loc de odihnă
În centrul forţei marelui ciclon,
O linişte la izvorul ei secret;
Un copilaş ar putea dormi nestingherit,
Fără să i se zbârlească nici o buclă frumoasă,
În acel calm ciudat, central, din mijlocul vârtejului puternic.

Caută să înveţi să rămâi în pace şi în siguranţă în Dumnezeu în orice situaţie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise