text Devotionale

Izvoare in Desert - 2 Iunie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi,
[Avraam] a crezut ... n-a fost slab în credinţă.
(Romani 4:18-19)

N-am să uit niciodată răspunsul pe care i l-a dat odată acel mare om al credinţei, George Mueller, unui domn care l-a întrebat care este cea mai bună cale de a avea o credinţă puternică: „Singura cale de a cunoaşte credinţa puternică este să înduri încercări mari. Eu am învăţat credinţa rămânând neclintit în mijlocul testărilor severe".
Ce adevărat este lucrul acesta! Trebuie să te încrezi când orice altceva cade.
Dragă suflete, probabil realizezi cu greu valoarea situaţiei tale prezente. Dacă înduri mari necazuri chiar acum, eşti la izvorul celei mai puternice credinţe. Dumnezeu te va învăţa în timpul acestor ore de întuneric să ai cea mai puternică legătură cu tronul Său pe care ai fi putut-o cunoaşte vreodată, doar dacă vrei să te supui.
„Nu te teme, crede numai!" (Marcu 5:36). Dar dacă te temi vreodată, priveşte pur şi simplu în sus şi spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine" (Ps. 56:3). Apoi vei fi în stare să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru şcoala necazului care a devenit pentru tine şcoala credinţei. A. B. Simpson

Marea credinţă trebuie mai întâi să îndure mari încercări.

Cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu vin prin mari dureri. Putem găsi ceva de valoare în domeniul spiritual sau natural care să fi apărut fără multă trudă şi lacrimi? A fost vreodată vreo reformă mare, vreo descoperire benefică pentru umanitate, sau vreo trezire spirituală fără silinţa şi vărsarea sângelui acelora ale căror suferinţe erau de fapt durerile naşterii ei? Pentru ca templul lui Dumnezeu să fie construit, David a trebuit să treacă prin nenorociri mari. Şi pentru ca evanghelia harului să fie eliberată de tradiţia evreiască, viaţa lui Pavel a trebuit să fie o lungă agonie.

Întăreşte-te, tu, care eşti ostenit, împovărat, aplecat
Sub crucea ta;
Adu-ţi aminte că cel mai mare câştig al tău poate veni
Prin cea mai mare pierdere.
Viaţa ta este mai nobilă pentru un sacrificiu,
Şi mai divină.
Acri de flori sunt strivite pentru a face un strop
De parfum fin.

Datorită furtunilor care biciuiesc valurile oceanelor,
Apele de acolo
Se menţin mai pure decât dacă cerul de deasupra
Ar fi fost mereu senin.
Cel mai frumos steag de pe cer nu flutură
În timpul căldurii de amiază;
Curcubeul apare după norii negri,
Şi după furtună.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise