text Devotionale

Izvoare in Desert - 1 Octombrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman


Este spre binele meu că m-ai smerit.
(Psalmul 119:71)

Este un eveniment remarcabil al naturii că cele mai splendide culori de plante se găsesc pe cei mai înalţi munţi, în locurile cele mai expuse la intemperii. Cei mai minunaţi licheni şi muşchi, precum şi cele mai frumoase flori sălbatice, abundă sus pe piscurile bătute de vânt şi devastate de furtună.
Una din cele mai minunate game de culori vii pe care am văzut-o vreodată a fost mai sus de marele Saint Bernard Hospice (Hanul Sfântului Bernard) lângă vârful de zece mii de picioare al Muntelui Cenis din Alpii francezi. Toată faţa unei stânci masive era acoperită cu licheni de un galben viu uimitor, care străluceau în lumina soarelui ca un zid auriu care protejează un castel încântător. În mijlocul singurătăţii şi aridităţii acelei mari altitudini şi expuşi celor mai puternice vânturi ale cerului, aceşti licheni etalau o culoare glorioasă pe care niciodată n-au avut-o la adăpost în vale.
Când scriu aceste cuvinte, am două exemplare din acelaşi tip de licheni înaintea mea. Unul este din această zonă Saint Bernard, şi celălalt este de pe zidul unui castel scoţian, care este înconjurat de platani. Diferenţa dintre formele şi coloritul lor este de-a dreptul izbitoare. Cel crescut în mijlocul furtunilor puternice de pe piscul muntelui are o culoare galbenă minunată ca a unei primule, este lucios şi are o formă bine definită. Dar cel cultivat în mijlocul aerului cald şi al ploilor blânde din valea joasă are o culoare ştearsă, ruginie, nu este lucios şi are o formă indistinctă şi spartă.
Nu este la fel cu un creştin care este necăjit, bătut de furtună şi lipsit de confort? Atât timp cât furtunile şi dificultăţile îngăduite de providenţa lui Dumnezeu nu bat asupra unui credincios iar şi iar, caracterul lui apare cu pete şi cu defecte. Însă încercările alungă efectiv norii şi umbrele, desăvârşesc forma caracterului său, şi dau strălucire şi binecuvântare vieţii lui.

În mijlocul listei mele de binecuvântări infinite
Stă aceasta cel mai în faţă, pentru care inima mea a sângerat;
Pentru toate Te binecuvântez, dar cel mai mult pentru cele grele.
Hugh Macmillan

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise