text Devotionale

Izvoare in Deser - 5 Noiembrie

de L. B. Cowman
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: L. B. Cowman
5 Noiembrie

Este oare ceva prea greu pentru Domnul?
(Geneza 18:14)

Aceasta este provocarea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine în fiecare zi. El vrea ca noi să ne gândim la cele mai adânci, cele mai înalte şi cele mai scumpe dorinţe şi aşteptări ale inimilor noastre. El vrea ca noi să ne gândim la acele lucruri care poate au fost dorinţe pentru noi înşine sau pentru cineva drag, dar care au rămas atât de mult timp neîmplinite încât acum le vedem pur şi simplu ca nişte dorinţe pierdute. Şi Dumnezeu ne îndeamnă să ne gândim chiar la acel lucru pe care odată l-am văzut posibil, dar între timp ne-am pierdut orice speranţă de a-l mai vedea împlinit în viaţa aceasta.
Lucrul acela, în măsura în care corespunde cu ceea ce ştim noi că este voia Lui exprimată – cum a fost cu fiul pentru Avraam şi Sara – Dumnezeu intenţionează să-l facă pentru noi. Da, dacă Îl vom lăsa, Dumnezeu va face lucrul acela, chiar dacă ştim că este un lucru atât de imposibil încât pur şi simplu am râde dacă cineva prin absurd ne-ar sugera vreodată că s-ar putea întâmpla.
„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?" Nu, nimic nu este prea greu când credem în El atât cât să mergem înainte, făcând voia Sa şi lăsându-L să facă imposibilul pentru noi. Chiar şi Avraam şi Sara ar fi putut împiedica planul lui Dumnezeu dacă ar fi continuat să nu creadă.
Singurul lucru „prea greu pentru Domnul" este neîncrederea noastră deliberată şi continuă în dragostea şi puterea Sa, şi respingerea totală a planurilor Lui pentru noi. Nimic nu este imposibil pentru Yehova de făcut pentru cei care se încred în El. din Mesaje pentru Veghea de Dimineaţă



Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise