text Devotionale

Imaginația sfințită

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Imaginație sfințită

Fiecare din noi ne naștem cu capacitatea de a putea să ne imaginăm lucruri, după ceea ce vedem, auzim, credem și reușim să ne facem scenarii și reprezentări a lucrurilor trăite, ori dorite. Unele din ele ne fac bine, dar multe lucruri din zilele noastre ne fac rău, fiindcă ne imaginăm lucruri care ne țin în frici, dureri și așteptări neîplinite, pentru că atâtea lucruri au trecut prin imaginația noastră care ne-au adus viața la a renunța la ea, dacă s-ar fi întâmplat după imaginația noastră. Și recunosc că pentru mine, cele mai multe nu au avut loc niciodată, dar mi-au luat somnul noaptea și liniștea ziua și s-au dus... Însă nu poți trăi fără imaginație, ea face parte din noi. Eu ziceam, nu trebuie să-mi mai imaginez nimic, dar nu se poate și am zis, dar cum să fac Doamne Tată? Azi dimineață m-am trezit cu exprimarea aceasta.”imaginație sfințită” și m-am dus la Cuvânt să văd cum este o ”imaginație sfințită”. Înțelegând că, Cuvântul Domnului este sfânt, de trei ori sfânt, m-am gândit: din această puritate, din acest Cuvânt sfânt strâns în inima mea și care este viu și vorbește și-mi dă înțelepciune și lucrează în mine și cu mine, din El poate să vină o ”imaginație sfințită”, care atunci când va lucra în mine, îmi va aduce pace și odihnă, fiindcă neprihănirea lui Dumnezeu a sfințit ”imaginația” mea la cruce și nu mai poate da stres, tulburare, frică și neîmplinire. Ceea ce s-a întâmplat în viața mea a fost că nu am știut să beneficiez de ”imaginația sfințită”, din duhul meu sfințit la cruce, căci imaginația mea din Adam și-a continuat lucrul ei, ținându-mă roabă ei din care a rezultat neliniște, stres și oboseală. Atunci am zis, Doamne vreau să văd cum imaginația mea sfințită de Duhul Sfânt, va funcționa în viața mea. Primul Cuvânt a venit din Fapte 16:11. Pavel în Filipi – Lidia. Și mi-am lăsat imaginația să curgă din acest pasaj, peste prezentul din viața mea. A fost atât de liniștitor până dimineață și astăzi toată ziua și doresc ca imaginația din firea mea să nu o mai las nicicând să-mi umple inima și mintea cu neliniște, stres și tulburare. Duhule Sfânt ține-mă trează și aproape de această descoperire a imaginației mele sfințite de Tine, pentru toată viața mea. Și acum din pasajul cu Pavel și Lidia în Filipi, câteva cuvinte de început, urmate de o bucurie de o zi și... . Un loc de rugăciune trebuie căutat și păstrat. Domnul îndreaptă pașii fiilor Săi către un loc de rugăciune. La rugăciune se întâmplă minuni. Acolo te întâlnești cu Cuvântul, credința și nașterea din nou. Acolo poți mărturisi credința ta în apa botezului. Acolo te faci moștenitorul vieții veșnice. Acolo ești declarat fiu de Dumnezeu. Acolo te întâlnești cu Trupul lui Hristos și-i experimentezi relația cu fiecare fiu. Acolo poți învăța cum să trăiești sfințirea minții tale, imaginației tale, sentimentelor tale, vorbelor tale și umblării tale. Lidia a avut parte de toate aceste fiindcă a fost găsită la un loc de rugăciune. Dacă ne lăsăm imaginația să lucreze doar numai pe baza acestor beneficii ale rugăciunii, liniștea, pacea, bucuria vor umple inima noastră, dar cu cât mai mult Hristos și Evanghelia Lui este plină de putere și cuvânt pentru orice ne-am comfrunta aici pe pământ în fiecare zi. Să oprim imagințaia firii din mintea noastră căutând Cuvântul Lui, din care imaginația noastră se va îmbogăți și va aduce lucrurile Duhului Sfânt în mintea noastră și vom putea să trăim biruitori scăpând de uneltirile celui rău care atacă omul printr-o imaginație firească și-l ține rob neliniștii și stresului ziua și noaptea. Fiindcă religia nu a înțeles ”imaginația sfințită” ea zice că imaginația este păcat să o folosești. Însă ar fi foarte benefic pentru fiii de Dumnezeu, să-și umple mintea cu Cuvântul, doar Cuvântul și să lase imaginația să-i poarte prin El și ar fi o viață binecuvântată, fiindcă așa ar lucra Cuvântul viu mereu, mereu în viețile noastre și ziua și noaptea și pe drum și acasă, mintea noastră ar fi captată de Dumnezeu prin Cuvântul Lui, adus mereu în imaginația noastră, umplându-ne de Hristos.

Mulțumesc Isus pentru că mi-ai sfințit imaginația cu perzența Ta în mine și vreau să o las sub influiența Ta mereu, mereu să-mi umple mintea și viața mea ”imaginația sfințită”. Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise