El!

El e refugiul meu. Și câtă nevoie am de un refugiu în vremuri ca acestea!

El e liniștea mea. La câtă gălăgie e în jur, în mine…

El e pacea mea. Nu mă tem de vești de războaie.

El e stânca mea. Oricât de mult se luptă valurile, eu stau bine.

El e ploaie și culoare. Mă îndrăgostesc tot mai mult de El prin tot ce văd că a făcut și face. Că e în tot.

El e răsărit și apus. E nelimitat. În timp. În minuni.

El e bucurie. Fiecare-mi zâmbet vorbește despre El. Oh, sunt și lacrimi! Dar fiecare e urmată de zâmbetul credinței în controlul Lui proclamată în rugăciune.

El e veșnicia mea. Nu vreau să trăiesc veșnic. Nu acesta e scopul, nu. Scopul e să Îl iubesc veșnic. Și a muri e un câștig…

El e îndurare. Văd când cad și mă pune iar pe stâncă.

El e milă. Cine să iubească în așa fel pe cineva ca mine?

El e măreț. Mai mult de atât. Mintea, ochii mei nu-L pot cuprinde.

El e frumusețe. Și nimeni nu e ca El.

El e adevăr. Îl aleg mereu pe El.

El e rege. Eeee, deasupra la toți!

El e creator. Și cât de minunate sunt lucrările Lui.

El e vindecare. Pentru suflet, el e prioritar.

El e domn. E o onoare să-L slujesc.

El e dragoste. De aceea e atât de minunată dragostea de la El.

El e al meu. Al meu Dumnezeu. Tată. Prieten. Adăpost. Ocrotitor. Învățător. Călăuzitor. Stăpân. Medic.

Iar eu sunt a Lui! Un nimic valoros în palmele Sale străpunse.

https://dependentadedumnezeu2015.wordpress.com/2016/08/08/el/