text Devotionale

Dumnezeu este cunoscut

de Ciprian Muresan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Muresan

Dumnezeu este cunoscut in istoria omenirii ca a ridicat daramaturile cu ajutorul daramaturilor. Iosif a ajuns sa fie vandut in Egipt, apoi acolo sa cunoasca  culmile si adancimile Egiptului, ca mai pe urma sa poata sa zideasca si sa innoiasca daramaturile care  venisera din Canaan, pe fratii lui, pe cei care l-au vandut, pe cei care nu l-au iubit. Apoi Moise a trebuit ca sa ajunga  si el o daramatura, uitat de toti, strain, plimbandu-se intre pustie si munte, 40 de ani, ca mai apoi, de acolo, din daramatura, sa fie luat de Dumnezeu si sa fie adus in Egipt ca sa scoata si sa ridice daramaturile facute de Faraon. Ghedeon, doar atunci cind s-a vazut o daramatura a putut fi luat de Dumnezeu ca sa ridice daramaturile lui Israel. Samson, marele judecator al lui Israel, el nu era pe culmi cind Dumnezeu, prin el, ridica daramaturile, ci era si el o daramatura. David cand a fost cel mai daramat, a reusit totusi sa isi adune puterile si din daramaturi sa inceapa ca sa zideasca daramaturile, si fiindca Duhul lui Hristos S-a coborat peste el, zidirea lui a ramas pana si in zilele noastre, sunt ridicate daramaturile prin psalmiii lui David, sunt innoite cetatile pustiite, si sunt ridicati si astazi prin sfaturi si invataturi oamenii credinciosi. Ce sa mai zicem de  momentele  in care Daniel a ajuns o daramatura, in groapa leilor, ca prin  daramarea lui, multi asemenea  lui, daramaturi, sa poata sa fie ridicati. Ce sa mai zicem de Ieremia, care  daramat a putut sa zideasca daramaturile. Si ceilalti prorocii, totii, au ajuns sa fie daramaturi mai intai, ca mai apoi, sa poata sa fie folositi sa  ridice,  sa zideasca daramaturile din jurul lor, de aproape si de departe. Si Isus a ajuns o daramatura, L-a vazut de departe prorocul Isaia cand a zis despre El astfel: odrasla slaba, fara frumusete, fara stralucire, fara nimic care sa placa, dispretuit si parasit de oameni, strapuns pentru pacatele noastre, zdrobit pentru faradelegile noastre, chinuit si asuprit, luat prin apasare, sters de pe pamantul celor vii, lovit de moarte, ingropat, dar mai apoi inviat, si inaltat, si viu in vecii vecilor, iar astazi  ridica si zideste si innoieste daramaturi, cetati pustiite, inimi nelocuite, oamenii parasiti si incercati.

Asemeni lui Isus, mai tarziu, au intrat in norul de daramaturi si apostolii, a intrat si Pavel, si el cind era cel mai daramat zidea cel mai bine ( 1Corinteni 4:9-13, si 2 Corinteni 6:4-10.)  "In toate privintele aratam ca suntem niste vrednici  slujitori  ai lui Dumnezeu prin multa rabdare in necazuri, in nevoi , in stramtorari, in batai, in temnite, in rascoale, in osteneli."  Ce sa mai zicem de Ioan, ucenicul iubirii, cand a fost cel mai  daramat, pus deoparte, inchis in Patmos, atunci a fost luat sa ridice daramaturile viitoare, pe noi astazi, a scris Apocalipsa, lucrarile care  au fost acoperite iar mai apoi  descoperite, lucrari care  ridica, zidesc si innoiesc. Si mai apoi, ce sa mai zicem de Richard Wumbrand, care atunci cind era cel mai daramat a putut fi folosit sa  zideasca daramaturile din jurul lui. Ce sa mai zicem de  cei care au scris cantarile crestine, care astazi zidesc si innoiesc; ele au fost scrise in timp ce scriitorii lor erau daramati, trantiti jos, chinuiti, dispretuiti ( Traian Dorz, Nicolaie Moldoveanu).

Si tu, daca ai ajuns sa fii o daramatura, nu ai ajuns degeaba, ci  pentru un scop nobil, o cauza sfanta. Tu vei zidi cum n-ai zidit, vei ridica cum n-ai ridicat, vei fi unealta de innoire in mana lui Dumnezeu, pentru cei care  traiesc in apasare, pentru cei uitati, pentru cei fara nadejde si fara viitor. Se aproprie cununa pentru tine ce locuiesti in cenusa, in daramaturi. Se aproprie bucuria pentru tine  ce plangi, dar nu o bucurie trecatoare ci un untdelemn de bucurie va fi turnat peste tine si in tine. Se aproprie haina de lauda pentru tine care ai duhul mahnit, imbraca-o si apoi ridica-te; tu vei zidi, vei ridica, vei innoi, vei sluji si vei iubi, vei intari si vei veghea, vei rabda si te vei bucura cum numai El, Isus a putut si ne-a aratat si noua, si ne va da putere si vointa ca sa fim ca El, pentru El, si din El.

   A Lui sa fie slava si inchinarea in veci de veci. Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie peste noi toti. Amin.

8.05.2016. Irlanda.

Muresan Ciprian.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise