text Devotionale

DEZVOLTĂ-TI RĂDĂCINI PUTERNICE

de Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi
"fiind înrădăcinaţi şl zidiţi în EI, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu." Coloseni, 2:7
Credinţa se dezvoltă doar în solul adversităţilor! Când plantele tinere au parte de prea multă ploaie, chiar şi o scurtă secetă le poate ucide. De ce? Pentru că le-a fost prea uşor! în tim¬pul ploilor frecvente, n-au fost nevoite să-şi înfigă rădăcinile adânc în sol în căutarea apei, aşa că nu şi-au dezvoltat puterea deloc. Aşa că pe timp de secetă vor avea un sistem radicular superfi¬cial, din pricina căruia vor pieri uşor. Cum este sistemul tău radicular? Când tensiunea şi adver¬sităţile vin peste tine, te ţii tare sau vei fi măturat de ele? Te gândeşti că Dumnezeu te-a abando¬nat'sau începi să te îndo'ieşti de El? Inamicul este iejeritatea! Când stai prea confortabil, încetezi să sapi mai adânc în Cuvânt! Le vei permite altora să te hrănească cu mâncare gata preparată, în loc să-ţi dezvolţi propria relaţie cu Dumnezeu, prin rugăciune şi studiu biblic. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru' ploaie, însă trebuie să-ţi dezvolţi un sistem radicular care să te susţină în perioa¬da secetei. Nu te vei pregăti pentru o luptă pe care nu o aştepţi. Pavel a scris: "De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul." (Efeseni, 6:13) lată ceva la care să te gândeşti!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Stânca lovită"
Categorie:  Viata de credinta  „Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu“ (Psalm 42:2). „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul m...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Speranța binecuvântată"
Categorie:  Viata de credinta  Capitolul 1. Speranţa AdunăriiEdward Dennett   Ne propunem, cu voia Domnului, să tratăm în scrieri succesive tema venirii Domnului, cu even...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Singurătatea sfinţitoare"
Categorie:  Viata de credinta  Singurătatea este unul din lucrurile cele mai importante pentru credincios, fiindcă atunci inima lui îşi reînnoieşte cunoaşterea Domnului Isus, singurul c...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Separarea de lume"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament ne învaţă în multe locuri că creştinul este mort faţă de lume; nu numai faţă de unele lucruri urâte din lume, dar faţă de lume în toate asp...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Scrisoare cu privire la apostazie"
Categorie:  Viata de credinta  Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,Ziua apostaziei se apropie cu paşi repezi şi de asemenea ziua în care Domnul va veni să îi răpească pe cei ai Săi. Timpul...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Să-L vezi pe Dumnezeu în toate"
Categorie:  Viata de credinta  Un ochi simplu şi o inimă de copil sunt daruri preţioase din partea lui Dumnezeu. Toţi credincioşii ar putea şi ar trebui să le aibă, însă, din nefericire...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rutina"
Categorie:  Viata de credinta  Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pen...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Războiul cu Amalec"
Categorie:  Viata de credinta  După ce au strâns pentru prima dată mana şi după ce au băut pentru prima dată din izvorul care curgea din stânca lovită, Israel a avut parte de ceva cu to...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Venirea Domnului"
Categorie:  Viata de credinta  Gândul venirii în curând a Domnului nostru ne este cunoscut tuturor. Putem să-i mulţumim din inimă lui Dumnezeu, pentru că ne-a dăruit o nădejde vie. Acea...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aşteptarea creştinilor"
Categorie:  Viata de credinta  Noul Testament vorbeşte în diferite locuri despre aşteptarea creştinilor. Ce aşteptăm noi? Sau mai bine am întreba: Pe cine aşteptăm noi? Răspunsul nu est...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise