text Devotionale

CUM SĂ-ȚI ÎNȚELEGI DORINȚELE (2)

de Fundația S.E.E.R.
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Fundația S.E.E.R.

„Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2)

Pentru a crește în relația ta cu Dumnezeu, trebuie să treci de la categoria „trebuie” la categoria „doresc.” Evaluarea cea mai simplă pe care o poți avea pentru orice experiență sau eveniment este ceea ce psihologul Jonathan Haidt numește „contorul dorințelor.” Contorul dorințelor tale a început să se învârtă în ziua în care te-ai născut. De exemplu, la bebeluși, receptorii pentru gust sunt foarte bine dezvoltați, așa că acest contor cere de obicei ceea ce trece prin gura lor: „Îmi place, vreau mai mult” sau „Nu-mi place, dau afară”. Pe măsură ce continuă să crească, totul în viață se înregistrează pe „contorul dorințelor” fără ca măcar să trebuiască să se gândească la asta. Toate sunetele pe care le aude, toate conversațiile la care participă, toate mâncărurile pe care le gustă se înregistrează – pozitiv sau negativ – pe scală. De asemenea, și oamenii se înregistrează pe acest contor. În timpul unor conversații, te vei simți atras de anumiți oameni. Ceva înlăuntrul tău spune: „Îmi place această persoană. Mă simt bine să conversez cu ea.” Întotdeauna este așa! Așadar, iată o întrebare la care să te gândești: îți place de Dumnezeu? Această întrebare poate părea ciudată, dar dacă nu-ți place să petreci timp cu El, nu o vei face! Și trebuie să fii cinstit, pentru că pe Dumnezeu nu-L poți păcăli. În Scriptură, viața creștină este comparată cu proba de maraton, alergare de 42 de kilometri. Cu doi-trei kilometri înainte de sosire, nu mai contează dacă crezi că ar trebui să ajungi acolo – o vei face pentru că vei dori! Cu alte cuvinte, dorința te face să mergi înainte, pe când necesitatea, ideea că trebuie, te face să crezi că e mai ușor să renunți. Psalmistul a spus: „Slujiţi Domnului cu bucurie” – pentru că nimic altceva nu te va face să mergi până la capăt!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Inspiraţia Scripturii şi înţelegerea de către scriitorii ei"
Categorie; Cartile Bibliei Întrebare:Când apostolii şi profeţii scriau Noul Testament, înţelegeau ei tot ce scriau? Sau într-adevăr erau atât de puternic sub inspiraţia Duhului Sfânt încât nu înţ...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngropare sau incinerare"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Are vreo importanţă că un creştin este înmormântat sau incinerat după plecarea sa?Răspuns:Da, absolut! În general, incinerarea era un obicei păgân pr...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îngerul la mormântul Domnului"
Categorie: Inviere Întrebare:Când se compară între ele relatările celor patru evanghelii despre învierea Domnului, se constată între altele, diferenţe între numărul de îngeri prezenţi la mormântu...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Hebron şi Ţoan"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În cartea Numeri, în descrierea cercetării ţării Canaanului de către cele douăsprezece iscoade ale lui Israel, prima cetate unde ajung este menţionat...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Găsirea adunării în care se află prezenţa Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos Întrebare:Având în vedere divizarea actuală între copiii lui Dumnezeu, cum poate un creştin să găsească locul în care se va bucura de prezenţa lui Dumnezeu?Răspuns...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Frângerea pâinii în vacanţă"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Dacă mai  mulţi fraţi şi surori sunt în vacanţă într-un loc unde nu există strângere în Numele Domnului, nu ar fi posibil să se adune într-un lo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea unui frate"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Un frate, care a căzut într-un păcat, care necesită excluderea din partea Adunării, trebuie să fie exclus şi dacă îşi recunoaşte păcatul şi se căieşt...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu în noi"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:Cum pot fi înţelese expresiile din Ioan 14:20 : „Eu în Tatăl“, „voi în Mine“ şi „Eu în voi“? Nu sunt acestea oarecum mistice?Răspuns:Adevărurile pe c...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dovadă de pieire"
Categorie: Invataturi biblice  Întrebare:În Filipeni 1 , credincioşii sunt îndemnaţi să nu se lase înfricoşaţi în nimic de adversari, şi se adaugă: „ceea ce pentru ei este o dovadă de pieire...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Domnul Isus Hristos - Persoana Sa"
Categorie: Isus Hristos 1. Cine este Hristos?Aceasta este întrebarea prioritară (Matei 16:15 ) - cea mai importantă întrebare cu care vei avea de a face. Evanghelia după Ioan a fost scrisă „ca vo...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise