text Devotionale

Bucuria învierii

de Maria Nechita
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Nechita

Bucuria învierii Domnului Isus în viața noastră aduce inevitabil roada Duhului în noi, și pentru că nu o rodim noi, suntem copleșiți de bucuria învierii Lui, iar Duhul Sfânt pune viața noastră în acțiune, onorând și glorificându-L pe Regele cel vrednic de glorie. Din roada Duhului, mai întâi suntem umpluți noi încontinuu, revărsându-se în jurul nostru aceeași binecuvântare cu care am fost și noi binecuvântați. Gal. 5:22-23. Când primim Harul suntem plini de roada Duhului și atunci ce vom da în jur?? Vom da har în persoana lui Isus Hristos, iar roada Duhului va curge în pace și odihnă. Când primim în noi legi, reguli, tradiții, cu limba vestim harul care vine doar din minte și cu inima aplicăm legile și tradițiile noastre, în care nu este milă, ci condamnare,  judecată și, și mai tare, judecată pentru alții și milă pentru noi. 

Bucuria învierii Domnului Isus în noi este atât de puternică, pentru că atunci când EL S-a ridicat biruitor din mormânt, ne-am ridicat, am înviat și noi împreună cu El, fiind glorificați împreună cu El, fiind umpluți cu roada Duhului, răscumpărați din păcat, transferați din împărăția celui rău în Împărăția LUI și făcuți părtași sfințeniei LUI, înfiați în familia LUI și primind drept de fii și fice ale lui Dumnezeu. Ce identitate măreață și sigură!! 

”Care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.” Rom.4:25b.

Păcatul a fost pus asupra lui Isus și îngropat, iar atunci când El a înviat, noi deja am fost socotiți neprihăniți. Dacă mai cauți încă neprihănirea ta, înseamnă că pentru tine Hristos nu a înviat. Când Isus va învia pentru tine, vei fi sigur de neprihănirea Lui și de mântuirea ta. 

Poți să crezi, să recunoști neprihănirea lui Hristos în tine?? Poți să-i spui celui rău când uneltește în viața ta: ”da, am căzut, dar pentru că nu am neprihănirea mea ca justificare, ci neprihănirea Lui, eu îți spun pleacă, nu ai câștigat nimic; eu sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos, pentru că nu am primit-o prin puterea mea, nu o am prin puterea mea și nu o voi sfârși prin puterea mea. CEL ce m-a înviat împreună cu El m-a făcut asemenea Fiului Său, dându-mi drept de fiu al LUI. Nimeni nu mă va smulge din familia LUI. Niciun tată de pe pământ nu-și dezmoștenește fiul când acesta îi face rău, și chiar de se răzvrărește, fiul este tot fiul lui. Și, mai mult, noi suntem cetățeni ai cerului, așezați cu Hristos în Dumnezeu, pe acest pământ călătorim în pace și odihnă, căutând să smulgem cât mai mulți fii din împărăția celui rău și să-i plantăm în Împărăția dragostei LUI. Rom.5:1,8-11. 2 Corint. 5:21.

Deci, fiindcă avem neprihănirea Lui în noi, bucuria învierii ne-a umplut viețile cu toată roada Duhului, care nu este ca o băltoacă, ci ca un râu ce dă peste mal. Iar dacă mai umblăm după neprihănirea noastră, câștigată prin forțele noastre, după zeci de ani de pocăință, încă punem la îndoială că suntem într-adevăr mântuiți. Ce confuzie!!!

Mulțumim, Tată, pentru bucuria învierii Domnului Isus Hristos și plinătatea Duhului revărsată în noi prin roada LUI! Suntem biruitori doar, doar prin Isus Hristos! 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 12"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea 12 continuă cu mustrarea lui Efraim şi îl acuză pe Iuda că L-a ofensat. Astfel, Iacov este prezentat nu numai ca neascultător în fiii săi, ci ca fiind...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise