Perspectiva luptei

Era o vară frumoasă, așa cum doar verile copilăriei și adolescenței pot fi. Aveam pe atunci în jur de paisprezece ani și participam la un turneu de fotbal organizat între școli. Îmi aduc aminte că diriginta noastră care era și profesoară de sport ne-a dat echipamentul cu câteva zile mai înainte și ne-a spus că pentru ea doar locul unu contează. Trebuia să reprezentăm școala noastră și să nu ne facem de râs. Într-adevăr noi jucam destul de bine și la jocurile cu alte școli obținusem rezultate bune.

În dimineața când am sosit la stadion pentru a juca primul meci cu echipa unei școli din județul Tulcea, eram cu toții foarte emoționați. Echipați fiind cu tricouri albastre, cu șorturi negre, ba chiar având și jambiere de culoare roșu cu albastru ne simțeam ca niște adevărați fotbaliști. Am observat că erau la stadion și cei de la școala generală nr. 1 care erau adevărații noștri rivali pentru că școala noastră fiind în apropiere de a lor jucam mereu cu ei, fie pe terenul nostru fie pe al lor. Uneori îi băteam alteori ne băteau ei. Erau destul de buni și foarte inimoși, alergau mult și nu se lăsau ușor învinși.

În acea ocazie ceva s-a întâmplat și nu au îndeplinit condițiile de participare și au fost descalificați din start. Erau acolo cu toată echipa fiind foarte dezamăgiți și ne priveau pe noi cum echipați am intrat pe acel teren cu un gazon de proastă calitate și ne făceam încălzirea. În cealaltă jumătate a terenului erau adversarii noștri ce se încălzeau și ei. În momentul când meciul era pe punctul să înceapă, unul din jucătorii cei mai buni ai celor de la școala nr 1 m-a strigat și mi-a spus:

-O să pierdeți în acest meci...

În glasul său era invidie, supărare și o dorință de a introduce în mințile noastre înfrângerea, și faptul că nu eram la înălțimea adversarilor noștri. El dorea ca noi să începem acel meci cu gândul că vom pierde și că nu aveam nici o șansă de victorie. M-a ales pe mine pentru că știa că eu conduceam jocul acelei echipe.

Din primele minute ale meciului am început să avem o mare problemă și anume, nu puteam juca ce eram noi învățați să jucăm adică să pasăm, să driblăm, și să creăm faze de gol. Datorită faptului că noi jucam zi de zi pe terenul de mini fotbal din curtea școlii, eram destul de buni pe acel teren. Însă fotbalul pe terenul mare era cu totul altceva pentru că erau spații mult mai mari și de aceea nu reușeam să controlăm acel meci, și să ne facem jocul nostru.

Nici măcar Iancu ce era cel mai bun jucător al nostru și juca ca și vârf de atac și era foarte tehnic pentru că pe terenul mic dribla de obicei cu ușurință doi, trei jucători și uneori marca chiar și din corner, pe terenul mare evolua slab pentru că nu era obișnuit cu acel tip de fotbal. Totuși i-am dominat oarecum pe adversarii noștri, și la o fază în care ei au comis un fault în careu, Iancu a marcat din penalti și acel meci s-a încheiat cu 1-0 pentru noi.

De multe ori în viață când suntem față în față cu mari lupte, precum urcarea pe o treaptă mai înaltă din punct de vedere profesional, un examen, lupta cu un obicei dăunător, lupta cu o boală, dorința de a menține o căsătorie ce este pe punctul de a se destrăma, lupta de a ieși din sărăcie, căutarea unui loc de muncă, sau din punct de vedere al luptelor spirituale și a biruințelor asupra păcatelor îndrăgite ce l-a un moment dat ne dăm seama că ne distrug.

Ei bine, în momentul când simțim toată încordarea acestor bătălii omenești sau duhovnicești și îi cerem lui Dumnezeu ajutorul pentru a birui, apar unii oameni ce asemenea acelui băiat ne spun: , , Vei pierde nu ai nici o șansă. Nu vei învinge și nu vei ajunge acolo unde ți-ai propus pentru că nu poți.”

De asemenea pe linia gândurilor Satana ne spune: , , Nu vei birui ci vei fi înfrânt pentru că ești slab și păcătos. De aceea te vei prăpădi în pustiul acestei lumi și nu vei intra în Canaanul ceresc.”

Cei ce vorbesc așa sunt mesageri ai disperării și eșecului și pot muia inimile celor ce poartă luptele vieții. Cu ani în urmă eram la o răscruce de drumuri aflându-mă într-o situație foarte precară și urma să întreprind ceva destul de riscant pentru a ieși la un liman al izbăvirii. Atunci doi prieteni mi-au spus cuvinte foarte descurajatoare, deși pe amândoi când trecuseră prin situații grele îi ajutasem. Și totuși în ciuda previziunilor sumbre am reușit să ajung la acel liman al izbăvirii pentru că Dumnezeu m-a ajutat.

De aceea pot să afirm că nu trebuie să ne descurajăm când dăm bătăliile vieții și mai mult de atât, lupte spirituale unde simțim că demonii vin să ne distrugă. Chiar dacă avem parte de eșecuri să nu uităm, dacă pierdem mici bătălii nu înseamnă că am pierdut întreaga luptă. Îngeri ce se coboară de la tronul lui Dumnezeu vin să slujească celor ce vor moșteni mântuirea.

Este adevărat că uneori lupta cu eul, păcatul, firea pământească, poate fi foarte grea datorită faptului că trăim într-o lume a păcatului și răutății, însă să nu uităm că biruința este posibilă doar prin Hristos. El poate face ca prin harul Său minunat atracțiile nefaste ale păcatului să își piardă puterea de seducție asupra noastră și astfel putem înainta victorioși pe calea vieții.

Marele apostol a scris cu entuziasm:

, , Pot totul prin Hristos, Cel ce mă întărește.” (Filipeni 4-13)

Prin acest măreț verset ni s-a dat să înțelegem că și noi prin Hristos putem birui și astfel putem dobândi mântuirea.