text Devotionale

Legea Duhului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Martin Luther

De fapt, noi ştim că Legea este spirituală, însă eu sunt din carne, vândut sclav păcatului. (Romani 7:14)

16 Martie: Legea Duhului

Porunca lui Dumnezeu nu cere doar un comportament extern și aparențe, ci pune stăpânire pe inimă și pretinde o ascultare desăvârșită. De aceea, ea judecă omul nu doar după viața și purtarea sa exterioară, ci și după adâncul inimii sale. Lumea, însă, nu înțelege și nu dă atenție acestui fapt, deoarece nu cunoaște nimic altceva decât păcatele publice, externe, cum ar fi crima, adulterul, furtul și orice altceva pe care juriștii îl numesc „păcat” și îl pedepsesc. Ea nu cunoaște și nu vede adevărata problemă și rădăcina acesteia, cum ar fi: disprețuirea lui Dumnezeu, necurăția înnăscută a inimii, neascultarea față de voia lui Dumnezeu și altele asemenea. Aceste lucruri sunt și rămân în toți oamenii care nu sunt sfințiți prin Cristos.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House

Cele mai recente resurse scrise - Citire de fiecare zi

Motivation of the Day
Motivation of the Day God is good and merciful. He is always with us. He has a plan for us. Stop complaining that you are alone, that you are depressed, and about all those things. You need God in you... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Pâinea vieții
„Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii” (Ioan 6:33)23 Mai: Pâinea viețiiDomnul a declarat mai sus [în capitol]: „Cel ce crede în Mine are viață veșnică” și: „Eu... Citeste mai mult >>
Moștenirea noastră
„Iar dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi glorificaţi.” (Romani 8:17) 17 Mai: Moște... Citeste mai mult >>
Crucificat cu Cristos
„Aşadar, deoarece Cristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod de gândire” (1 Petru 4:1) 14 Mai: Crucificat cu Cristos În al patrulea capitol al cărții a treia a lucrării sale Despre T... Citeste mai mult >>
Rolul părinților dat de Dumnezeu
„Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc.” (Psalm 127:1)11 Mai: Rolul părinților dat de DumnezeuChiar dacă Dumnezeu ar avea puterea să crească copii fără ajutorul părinților, l... Citeste mai mult >>
Valoarea omului
„Deşertăciune sunt fiii lui Adam, minciună, fiii oamenilor. Dacă s-ar cântări toţi la un loc, [ar fi mai uşori] decât aburul.” (Psalm 62:9)10 Mai: Valoarea omuluiAici ai putea întreba: „Cum? Omul nu v... Citeste mai mult >>
Nimeni în afară de Cristos
„Şi veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit.” (Matei 10:22)19 Aprilie: Nimeni în afară de CristosPoporul creștin cel sfânt este... Citeste mai mult >>
Cum să mergem la Dumnezeu
„Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." (Efeseni 2:8-9)16 Aprilie: Cum să mergem la Dumneze... Citeste mai mult >>
Încredințarea noastră sigură
„Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem, căci este scris: Blestemat oricine este atârnat pe lemn” (Galateni 3:13) 5 Aprilie: încredințarea noastra sigură Cu recuno... Citeste mai mult >>