De ce a rânduit Dumnezeu credința?

„Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39)

12 Februarie: De ce a rânduit Dumnezeu credința?

Dumnezeu a rânduit credința nu pentru lucruri mărunte, ci pentru acelea pe care întreaga omenire nu le poate cuprinde, cum ar fi moartea, păcatul, lumea și diavolul. Întreaga lume nu poate face față morții, ci fuge de ea, se înfricoșează și este biruită. Credința, însă, stă neclintită și se opune morții (care mistuie întreaga omenire), biruiește asupra ei și chiar înghite ceea ce devorează viața cu nesaț. “Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință.” (1 Corinteni 15:54). Așadar, întreaga omenire nu poate stăpâni sau suprima pornirile firii. Dimpotrivă, firea stăpânește peste oameni, iar dorințele ei trebuie împlinite, astfel încât lumea întreagă devine roaba trupului. Dar credința o atacă, o supune și o înfrânează, obligând-o să slujească duhului. De asemenea, nimeni nu poate îndura de la sine viforul, persecuția, defăimarea, profanarea, ura și gelozia lumii. Toți cedează și slăbesc în fața lor, în timp ce lumea cucerește și câștigă teren. Credința, însă, își bate joc de aceste încercări, le calcă în picioare și le preschimbă în fericire și încântare.

Fragment tradus din „Day by Day” de Martin Luther / Dawn Weinstock, Editura Concordia Publishing House