Lacrima harului

Lacrima harului

Sunt momente în viața unui om în care totul pare să se strângă în jurul lui: griji care nu mai sfârșesc, întrebări fără răspuns, nopți în care somnul nu vine și zile în care inima pare să bată prea încet. Ești prezent în lume, dar parcă nu mai ai putere să mergi înainte. Ai făcut tot ce ai știut, ai încercat să fii puternic, ai ținut totul în tine, până când ești pe punctul să cedezi.
Și tocmai acolo, unde se termină puterea ta, începe lucrarea lui Dumnezeu.
Nu vine cu zgomot, nu cu semne mari, nu cu strigăt. Vine încet, liniștit, ca o mână care se așază pe umărul tău fără să o vezi. Vine ca un gând cald pe care nu l-ai avut de mult, ca o pace care nu se explică. Și, fără să te pregătești, simți că îți curge pe obraz lacrima harului.
Această lacrimă este felul lui Dumnezeu de a-ți atinge inima. Nu este lacrima durerii, nici a neputinței, ci a momentului în care Dumnezeu îți arată că nu te-a uitat. E clipa în care înțelegi că El te vede cu toate slăbiciunile tale, cu tot ce ascunzi, cu tot ce te apasă — și totuși te iubește. Este o lacrimă în care simți cum inima, obosită și încărcată, se lasă în brațele Lui.
În ea se adună: toate rugăciunile pe care nu le-ai rostit, tot ce ai purtat singur ani la rând, greșelile pentru care nu te-ai iertat, și dorința adâncă de a fi ridicat, curățat, luat de la capăt.
Dumnezeu atinge sufletul și lacrima se naște ca răspuns. Nu pentru că meriți, ci pentru că El este bun. Nu pentru că ai făcut ceva deosebit, ci pentru că El a hotărât să-ți dea harul Lui.
Lacrima harului este adesea primul pas către vindecare. E momentul în care inima recunoaște că singură nu poate, și în același timp simte că nu trebuie. Dumnezeu nu cere să fii puternic — cere doar să îi deschizi ușa, fie și printr-o singură lacrimă.
Așa lucrează Dumnezeu: uneori prin miracole mari, alteori prin semne mici, care par neînsemnate, dar schimbă totul. O singură lacrimă poate rupe lanțuri grele, poate aduce lumină în locuri întunecate, poate reaprinde credința pe care credeai că ai pierdut-o.

Lacrima harului nu este slăbiciune. Este dovada că Dumnezeu te atinge. Este începutul unui drum nou. Este semnul că cerul s-a plecat spre tine. Și cel care o simte, chiar și o dată, înțelege că nu este singur — și nici nu va mai fi vreodată.
Diana G. U.