Biruința rănilor

Biruința rănilor

Biruința rănilor vorbește despre felul în care Dumnezeu poate transforma ceea ce te-a durut cel mai tare în ceva care te ridică și te întărește. La început, rănile nu arată niciodată ca o biruință. Dor, ustură, te slăbesc, te fac să vrei să te ascunzi. Fie că sunt răni din cuvinte, din pierderi, din dezamăgiri sau din propriile greșeli, ele par doar semne că ai fost învins.
Dar Dumnezeu nu lasă rana să fie ultimul cuvânt. Dacă i-o dai Lui, El nu o acoperă ca să o ascundă, ci o vindecă în așa fel încât tocmai acolo unde ai fost zdrobit începi să înflorești. Biruința rănilor este că locul cel mai dureros poate deveni locul din care curge cea mai mare putere.
Rănile te fac mai blând cu alții, mai atent la suferința lor, mai înțelept în alegerile tale. Te învață să te sprijini pe Dumnezeu, nu pe propriile forțe. Te aduc mai aproape de cei care trec prin ce ai trecut și tu. Când vezi că rana ta, odată vindecată, poate aduce alinare altcuiva, înțelegi că durerea ta nu a fost în zadar.
Biruința rănilor nu înseamnă că uiți ce ai trăit, ci că acel lucru nu te mai ține prizonier. Nu mai sângerezi. Nu te mai rupe. Devine o mărturie, nu o povară. O dovadă că Dumnezeu poate scoate viață din orice pustiu.

Hristos Însuși ne-a arătat acest drum: rănile Lui nu au dispărut după Înviere. Ele au rămas, dar nu ca dovezi ale înfrângerii, ci ale dragostei. Așa lucrează Dumnezeu și în noi.
Când Îi dai Lui ce te-a rănit, rana ta nu mai este un loc al rușinii, ci un loc al biruinței.
Diana G. U.