text Cugetari crestine

Altar familiar

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: E.A
ALTAR FAMILIAR, RUGACIUNEA IN FAMILIE!

Familia, suflete dragi si pretioase de noi, valoroase!
De mic copil m-au invatat rugaciunea, mergeam pe la case unde frati si surori se rugau cu staruinta Domnului, cu ardoare, asteptau promisiunile Domnului care se implinesc si astazi, credinta sa avem, sa perseveram!

Asa cum spune Pavel in 2 Timotei 1:5 "Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.", si eu imi aduc aminte de credinta care s-a salasluit in mama mea. Am avut o mama a rugaciunii, o mama credincioasa, o mama care isi strangea copii la rugaciune si mergea cu ei inaintea tronului lui Dumnezeu, in prezenta Sa, minunat!

Erau momente care atunci poate nu le intelegeam prea bine, dar acuma le pastrez in inima ca o mare si pretioasa comoara. Rugaciunea e esentiala in familie, rugaciunea facuta cu credinta aduce mari biruinte, victorii! Am invatat ce este rugaciunea, si acuma, la randul meu, vreau sa pastrez ceea ce am primit, o credinta neprefacuta in Dumnezeu!

Drag parinte, care a fost ultima data cand ti-ai adunat copii la rugaciune? Care a fost ultima data cand ati citit din Cuvantul Domnului impreuna? Iti mai aduci aminte? Care este credinta care s-a salasluit in ei?

E adevarat, e mai greu uneori sa fie toata familia stransa la un loc, dar sa nu ne lasam!
Draga mama, poate lacrimile nu au incetat sa curga pe obrazul tau pentru copii tai, nu inceta sa te rogi pentru ei, avem un Dumnezeu care aude, ia aminte si raspunde la rugaciuni, nu inceta sa te rogi pentru casa ta! Dumnezeu toate le face frumoase la vremea lor!

Drag baiat sau fata care inca nu ati intrat in drumul casniciei, fiti atenti! Da, si eu am auzit si mi s-au zis propozitii de genul " Uite, are casa", "Uite, are masina", " Are doua facultati"...da.. si eu am auzit, si am ajuns la un moment dat in care chiar m-am saturat. Da, nu e rau sa aibe acele lucruri de mai sus, dar prima intrebare sa fie "Il are pe Dumnezeu in viata lui/ei?" "Voi putea sluji impreuna Domnului cu el/ea? Voi putea fi una in rugaciune?" Fii atent/atenta!
Daca doresti sa ai o viata binecuvantata, cere calauzirea si lumina Domnului in aceasta decizie, El cunoaste inima omului, El nu te insala!

"Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte." Psalmul 127:1

Fiti vegheatori!

Cele mai recente resurse scrise - Rugaciunea

Rugăciunea
"Pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu rugăciunea este o desfătare, iar, pentru cei ce iubesc orice altceva, mai mult ca pe Dumnezeu, rugăciunea este o corvoadă."
De ce nu mijlocim mai mult
Din cauza puținei noastre iubiri și grijii puține față de frați. ȘI pentru că ne vedem în mod egoist doar de viața noastră și ne e teamă să mijlocim pentru alții ca să nu vină și peste noi necazuri as... Citeste mai mult >>
Despre rugăciune
"Predica atinge timpul. Rugăciunea atinge veșnicia. Amvonul poate ajunge ușor o vitrină de etalare a talentelor noastre. Însă cămăruța rugăciunii coboară în adâncul lepădării de noi înșine." În orice... Citeste mai mult >>
Rugăciune de slavă, laudă și mulțumire a biruinței slujitorilor DOMNUL DUMNEZEUL ISUS HRISTOS și ispravnicilor TAINELOR LUI DUMNEZEU
Rugăciunea Biruinței SLĂVIT SĂ FII TU DOAMNE ISUS HRISTOS ÎN VECII VECILOR, BINECUVANTAT SĂ FII TU DOAMNE ISUS HRISTOS ÎN VECII VECILOR, CINSTIT SĂ FII TU DOAMNE ISUS HRISTOS ÎN VECII VECILOR, PREAMĂ... Citeste mai mult >>
Răspuns negativ
Ar trebui, din când în când, sã facem rugãciuni de mulţumire, mulţumind lui Dumnezeu pentru rugãciunile la care ne-a rãspuns negativ. Pentru cã dacã ar fi rãspuns afirmativ, ar fi fost şi în defavoare... Citeste mai mult >>
Rugăciunea , apelul către Dumnezeu!
-"Dacă astăzi nu răspunde nimeni la apelul tău de telefon pe pământ, sună în cer, Dumnezeu e disponibil non-stop. -"Chiar daca esti bâlbâit si rârâit, când vorbești cu Dumnezeu, El te înțelege perfect... Citeste mai mult >>
"Vorbind cu Dumnezeu"
" -Să știi ca Dumnezeu vrea sa-L apelezi printr-o rugaciune, atunci când îți suni prieteni apropiați și iti răspund număr ocupat, atunci când ești bolnav și nu te vizitează nimeni... - Dumnezeu vrea s... Citeste mai mult >>
Stăruința în rugăciune
Stăruința in rugăciune nu este trecută cu vederea de Dumnezeu, ci El ascultă rugăciunile noastre și lucrează în chip minunat și desăvârșit. Să nu obosim în a ne ruga... pentru că la vremea potrivită,... Citeste mai mult >>
Oricat de greu
De multe ori ati observat cu totii, caci doar in necaz venim si cautam glasul Domnului nostru, glasul Tatalui Ceresc. Dar oare te-ai rugat tu neeincetat atunci cand iti era bine? Cand erai fericit si... Citeste mai mult >>
ARUNCĂ ASUPRA DOMNULUI TOATE ÎNGRIJORĂRILE TALE (ADU LA CUNOȘTINȚA LUI DUMNEZEU, PRIN RUGĂCIUNI TOATE ÎNGRIJORĂRILE TALE)
Cu privire la îngrijorări în 1 Petru 5:6-7 ni se spune: “Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căc... Citeste mai mult >>