text Cugetari crestine

DACĂ VĂ ÎNGRIJORAȚI CU PRIVIRE LA ACEEA, DACĂ SE VOR SCHIMBA ÎMPREJURĂRILE, SAU NU

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Aducându-și aminte de lacrimile lui Timotei, apostolul Pavel a scris aceasta: “Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2:1). Aceasta este o încurajare pentru fiecare dintre noi, în vremuri dificile și în slăbiciunile noastre. În harul Domnului, pe care Îl avem în Iisus Hristos, este o putere. Și acea putere al harului, pe care ne-a oferit-o, este suficientă pentru orice împrejurare, de care vom avea parte. Suficientă, “Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”, - ne spune Domnul, când nouă ni se pare că nu este așa (2 Corinteni 12:9).

Însuși Hristos a experimentat acțiunea acestui har puternic, în timp ce locuia pe pământ. Când trebuia să sufere crucea, de trei ori s-a rugat, mâhnindu-se și cuprins de o întristare mare, cu cuvintele: “Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” (Matei 26:36-44). Când Se ruga astfel, “Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească” (Luca 22:43). În acel moment Iisus a primit putere, pentru a răbda suferințele ce urmau. În conformitate cu Scriptura, El a început să Se roage și mai fierbinte (Luca 22:44). Cu toate acestea Scriptura ne spune, că suferințele de care a avut parte, nu au dispărut.

Nu v-a uimit aceasta? Chiar, dacă a fost întărit de către Tatăl, printr-un Înger, totuși nu a scăpat de suferințe. E evident, l-a motivat, să Se roage și mai stăruitor. Puteți spune: “Aparent, Tatăl nu l-a izbăvit de suferințe”. Nu l-a izbăvit. Dar acea putere, pe care a primit-o Iisus din cer, L-a trecut prin toate suferințele. Ea l-a întărit pe Hristos, pe tot drumul, până la cruce, și mai departe, în slavă.

Toți cunoaștem, că Iisus – exemplul nostru. Și exemplul Lui, este motivul, din ce cauză nu trebuie să ne îngrijorăm, cu privire la aceea, dacă se vor schimba împrejurările, sau nu. Căci este important, să ne schimbăm noi înșine, să fim puternici în harul, pe care Îl avem în Iisus Hristos (2 Timotei 2:1). Căci doar atunci, Domnul Se va proslăvi, când vom spune: “Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).

Vă doresc, prietenilor, în împrejurările voastre dificile: “Fie ca Dumnezeu să vă izbăvească! Acea putere, pe care a primit-o Iisus din cer, și cu care se împarte acum cu noi, să vă conducă prin toate suferințele și necazurile, de care aveți parte! Fie ca ea să vă întărească tot timpul, în calea voastră! Fie ca Dumnezeu să vă ajute în toate!”

Să ne rugăm așa: ‘Tată, recunosc, că foarte mult îmi doresc, să mă izbăvești, de la “PAHARUL MEU AL SUFERINȚELOR”’. Dar nu mă grăbesc să primesc izbăvirea, de la această încercare. Nu lupt cu împrejurările mele. Doresc să Te cunosc pe Tine și puterea Ta în criza mea. Nu voia mea, ci a Ta să se facă. În numele Lui Iisus Hristos, amin.’

Traducere: Repalov Veaceslav

Dacă dorim orice schimbare reală în viețile noastre, trebuie să începem de la noi înșine, ci nu de la împrejurări!

Cele mai recente resurse scrise - Isus Hristos

Mai mult decât evocarea
Cina Domnului nu este doar o evocare a jertfei Domnului nostru Isus Cristos. Este mai mult decât atât! Ne aduce de fiecare data la realitatea că Domnul Isus a înviat; este viu și este cu noi. Mai mult... Citeste mai mult >>
Tot planul lui Dumnezeu?
Ar putea cineva prin numeroase predici sau referate teologice sa expuna tot planul lui Dumnezeu? Nu ar fi parca absurd sa aiba cineva pretentia sa afirme ca a reusit o astfel de performanta imposibila... Citeste mai mult >>
Câți magi s-au închinat Domnului?
Cred că deducția că magii au fost trei, după numărul de daruri nu e chiar sigură. Darurile erau pentru Sfânta Treime întrupată în Pruncul Isus. Și pentru cele trei charisme ale Domnului Cristos: de Re... Citeste mai mult >>
Domnul Iisus și unitatea universală
Prin Domnul Isus au fost create toate, în ceruri și pe pământ. De asemenea, El a murit pentru mântuirea tuturor oamenilor. El este nu numai unitatea noastră-care din doi a făcut unul, un om nou-, dar... Citeste mai mult >>
Cristos Se poate încrede în noi?
Noi credem în Cristos, glorie Lui, în veci! Dar Cristos crede în noi? Adică suntem noi creștini de nădejde, pe care să Se poată bizui, cu care să Se poată lăuda? Suntem noi gata să murim pentru El în... Citeste mai mult >>
Domnul Isus Își respecta promisiunile
Domnul Isus este Adevărul, este Credincioșia Însăși. De aceea, prin credință, sa fim siguri că El este cu noi, fiindcă așa a promis, indiferent ce simțim în încercări! Daca El ne-ar părăsi cu adevărat... Citeste mai mult >>
Basme devenite realitate
Poveștile din copilărie care aveau, mai toate, finalul fericit ca nunta, se vor împlini la Nunta Mielului. Atunci vor fi uniți pentru veșnicie Cea mai frumoasa dintre femei cu Cel mai frumos dintre oa... Citeste mai mult >>
Lângă Hristos sau În Hristos
De multe ori ne dorim și ne rugăm să fim tot mai aproape de Domnul Isus. Dar noi nu suntem chemați să fim lângă sau să fim aproape de El ci să fim în Hristos. Atât de adâncă trebuie să fie relația noa... Citeste mai mult >>
Tacere!
Tăcere! ! Doar greieri! Apoi…iarasi tăcere! ! Au asfințit ultimile vorbe pe bolta…și gândul sa prefăcut in stana de piatra! Tăcere! ! Nimeni peste tot! Nimic in cea mai rămas! Tăcere! Vântul legat de... Citeste mai mult >>
Un adevărat păstor
Un adevărat păstor, iubește turma, cunoaște turma, hrănește și adapă turma cu hrană aleasă și apă de la izvor, gata oricând să se jertfească pentru turmă, cu alte cuvinte nu trage foloase pentru el ci... Citeste mai mult >>