text Cugetari crestine

Viata prin jertfa de pe cruce

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Viața prin Jertfa de pe Cruce

Am trecut prin multe situații grele, unele în care mi-am dat seama că diavolul chiar a încercat să îmi ia viața. Dar Dumnezeu m-a păzit de fiecare dată. Nu a fost noroc. A fost mâna Lui. Eu cred în Jertfa Domnului Isus, și asta îmi dă viață în fiecare zi. Nu vorbesc despre un simbol, ci despre ceea ce a făcut Isus pentru mine și pentru oricine crede. Jertfa Lui mi-a adus iertare, protecție și putere să merg înainte atunci când nu mai aveam putere. Jertfa Domnului Isus este temelia vieții mele. Tot ce sunt astăzi, tot ce trăiesc, tot ce am primit, este datorită a ceea ce Isus a făcut la Golgota.
Isus Și-a dat viața ca eu să pot trăi. A murit ca eu să fiu iertată. A suferit ca eu să fiu eliberată. A înviat ca eu să am speranță. Nu este doar o poveste. Nu este doar ceva ce aud la biserică. Este realitatea care mă ține în fiecare zi.
Prin Jertfa Lui am pace, am iertare, prin Jertfa Lui am puterea să mă ridic din căderi, prin Jertfa Lui am protecție atunci când cel rău încearcă să mă doboare.
Când diavolul m-a urmărit să îmi ia viața, Jertfa lui Isus a stat între mine și moarte.
De multe ori nu mi-am dat seama atunci, dar când am privit înapoi, am văzut clar:
Dumnezeu m-a acoperit prin sângele Lui.
Jertfa lui Isus nu doar m-a iertat, ci m-a și păzit, nu doar m-a salvat, ci m-a și ținut, nu doar mi-a dat viață, ci mi-a dat un motiv să continui.
Când am fost în pericol, sângele Lui m-a protejat.
Când am fost în frică, sângele Lui m-a liniștit. Când am fost atacată, sângele Lui m-a acoperit. Când am căzut, Jertfa Lui m-a ridicat.
Și azi pot să spun: fără Jertfa Lui, nu aș mai fi fost, fără Jertfa Lui, nu aveam pace, fără ea viața mea era pierdută. Domnul Isus a dat totul pentru mine, și asta m-a schimbat. Nu pentru că sunt perfectă, nu pentru că merit, ci pentru că El m-a iubit. Și acest lucru vreau să-l știe toți cei care nu Îl cunosc încă pe Dumnezeu.
Jertfa lui Isus este pentru oricine. Indiferent de trecut, de greșeli, indiferent de cât de jos ai ajuns.
Dumnezeu a lucrat în viața mea pas cu pas. M-a scos din situații în care nu vedeam nici-o ieșire. M-a ridicat când eram la pământ. M-a întărit când eram slabă. M-a liniștit când aveam frică. Și m-a păzit atunci când cel rău îmi pândea sufletul și viața.
Îi mulțumesc Domnului pentru fiecare zi. Fiecare experiență pe care am avut-o cu El m-a învățat că Dumnezeu e real, că ascultă, că răspunde și că are putere să te ridice din orice situație.
Și dacă pot să dau un sfat celor care nu Îl cunosc încă pe Dumnezeu, este acesta:
Căutați-L. Lăsați-L să intre în viața voastră. El poate să facă mult mai mult decât vă puteți imagina.
Isus poate ridica, poate salva și poate schimba viața oricui vine la El.
Diana G. U.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>