Viața

Viața

În creștinism nu este vorba despre religie. În creștinism nu este vorba despre filosofie. Deși creștinismul are dimensiunea lui religioasă și are și filosofia lui, în creștinism esența este în altă parte. Când unii cred că au scăpat de creștinism, când ideologiile se năpustesc peste creștinism, când bâta crede că rezolvă totul, când focul crede că are ultimul cuvânt, când crucea se înalță crucificându-l pe Hristos, când toate acestea se întâmplă vine o dimineață când din nou strigătul „Hristos a înviat!”, sfâșie întunericul, sfâșie legătura morții, sfâșie puterea păcatului, sfâșie ideologia lumii și acolo, undeva, într-un suflet, Hristos aduce Viața Lui. Sufletul începe să trăiască Viața lui Hristos, să o simtă, să o înțeleagă, să o guste. „Nebunia” acelui suflet nu poate fi pricepută de cei fără Viață, de cei fără Hristos. Viața lui Hristos nu mai poate fi biruită de moarte căci El a înviat din morți, cu moartea lui pe moarte călcând. Sunt mulți care nu pot explica și nu pot argumenta dar așa cum pot spune ce gust are mărul pe care tocmai l-au mâncat, tot așa pot mărturisi că sunt în prezența Domnului Hristos și Viața Lui a trecut și asupra lor.

Esența creștinismului este Viața care se dăruiește, Viața care se multiplică dinspre Hristos spre oameni. Oricât s-ar împotrivi unii sau alții nu te poți împotrivi Vieții căci Viața răsare când și unde nu te aștepți.

„Iisus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)