text Cugetari crestine

Un munte numit ascultare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ciprian Damian
Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.”
Geneza 22:2.
Cu toții vrem pe munte cu Dumnezeu, dar nu poți urca decât dacă ești chemat.
Sus pe înălțime ești chemat pentru a fi testat, încurajat sau învățat.
Muntele nu este altceva decât locul cel mai înalt în care fiecare vrea să ajungă pentru a împlânta steagul mândrie care mărturisește că a fost acolo. Tot sacrificiul depus pentru un steag al orgoliului personal.
În biblie muntele nu e altceva decât locul în care Dumnezeu cheamă cu scop precis pentru a verifica credința lui Avram față de El, pentru a încuraja pe Domnul Isus înainte de începerea planului de salvare a omenirii, iar pe Moise pentru ai încredința legea care este și astăzi folosită în toată lumea.
Muntele este locul în care ajungi doar dacă asculți, crezi și perseverezi. Nu te poți apropia pe el dacă nu ai fost chemat, nu-l poți urca dacă nu ai credință și nu primești legea divină dacă nu păstrezi sfințenia (2Timotei2:21).
Pe muntele Moria a fost testul credinței părintelui Avraam care a fost pus față în față cu cea mai grea alegere din viață. A fost dispus să renunțe la locurile copilăriei și ale tinereții, a lăsat familia și prietenii, chiar și pe Sarai a fost dispus să o de-a de nevastă pentru a-și salva viața. Dar pe Moria a fost dispus să jertfească viitorul promis de Cel Atotputernic înțelegând că viața e în mâna Lui și nu în cuțitul ce îl ținea în mână.
Pe muntele Golgota a fost lupta cea mai grea din univers. Creatorul a fost pironit de mâinile ce au fost create de El cu atâta dragoste, fiind conduse de o ură ce izvora dintr-o inimă ce nu mai cunoștea dragostea adevărată. A fost scuipat și blestemat de gurile care le-a modelat cu atâta gingășie pentru a binecuvânta și lăuda pe Domnul Domnilor. A fost țintuit pe lemnul după care stătea ascuns Adam tremurând de teama ce o simțea pentru prima dată din cauza neascultării. Cel ce a dat viață călăilor a fost privat de ea, cel ce a dezlegat pe robi a fost legat, cel ce a scris iertarea nu a primit decât o condamnare prin manipulare pentru că a rămas credincios celui ce la trimis.

Pe muntele schimbării la față a fost încurajat Domnul Isus pentru lucrarea de mântuire ce urma să o ducă la îndeplinire, începând de la iesle și terminând la cruce. În momentele grele ale vieții întoarce-ți privirile spre El
(ps34:5) atunci primești încurajare prin cuvântul robilor Săi (Moise și Ilie). Slava lui Dumnezeu îți schimbă înfățișarea doar atunci când cauți ajutorul la El.
Pe Sinai Moise a primit legea și instrucțiunile pentru slujirea ceruta de Dumnezeu poporului răscumpărat, iar pe muntele înălțării ucenicii au primit ultimele detalii despre Duhul Sfânt care urma să fie trimis în Ierusalim așteptând în unitate.
Psalmul 40:2
M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii.
Înălțimea pe care te urcă Cel Atotputernic nu e un motiv de laudă personală ci un loc de smerenie și acceptare a planului suprem!
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>