Toleranță sau impunere

Toleranță sau impunere?

În urmă cu aproximativ 10 ani am avut o discuție despre toleranță cu un coleg de serviciu. Semnele curentului toleranței se făceau simțite și am vrut să-mi clarific ce se înțelege prin acest concept. La ce să fim toleranți, ce să tolerăm, ce înseamnă a tolera? Astăzi vedem cum la nivelul politic cel mai înalt suntem îndemnați al toleranță. Iată ce găsim prin DEX: ” TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.” Deci după DEX a fi tolerant cam înseamnă a trece cu vederea situații, fapte nepermise.

Dar să revin la discuție. Am îndreptat sensul discuției spre toleranța religioasă. Știind despre convingerile mele creștine acel coleg mi-a reproșat că nu sunt tolerant deoarece cred că singura cale de a ajunge la Dumnezeu este prin Hristos și mai cred că celelalte religii nu sunt capabile să aducă împăcarea omului cu Dumnezeu. I-am spus că având o convingere cu privire la unicitatea unei credințe, creștinismul în cazul meu, nu mă face nici tolerant nici intolerant ci pur și simplu am o convingere care este în dezacord cu celelalte tipuri de convingeri religioase. Mi-a reproșat că numai noi creștinii ne găsim să ne credem unici și prin urmare suntem intoleranți, celelalte convingeri religioase afirmând despre ele însele că sunt doar una din multiplele căi spre Dumnezeu, deci adepții celorlalte religii sunt toleranți. Dar totuși a făcut o afirmație care mi-a dat de gândit cu privire la spiritul din spatele acestui “curent ideologic”. A spus: “Noi suntem toleranți cu toți oamenii mai puțin cu cei care sunt intoleranți.” Am rămas stupefiat de absurditatea afirmației deoarece în traducere ar suna cam așa: “Noi suntem toleranți cu toți care cred ca noi și intoleranți cu cei care nu cred ca noi”.

Meditând la semnificația toleranței am crezut pentru început că dincolo de semnificația din DEX a cuvântului acredităm un înțeles nou al cuvântului ce ar semnifica buna conviețuire între oameni cu diferite opinii, obiceiuri, credințe, religii, sigur lucruri foarte bine primate. Din păcate “noua toleranață” ne propune nu buna conviețuire între oameni ci ne propune și chiar ne obligă să renunțăm la convingerile personale sau colective, actuale sau strămoșești, invadând dreptul de a avea opinie personală publică în numele toleranței sau a nediscriminării.

Suntem fundamentați pe anumite convingeri, avem anumite repere iar acum sunt unii care “progresiști” fiind vor să renunțăm la identitatea noastră. Oare nu Hristos este cel ce a adus progresul în lume? Oare nu urmașii Lui, apostolii și Părinții Bisericii timpurii au luptat pentru progress? De ce aceia ce vor să păstreze progresul sunt considerați refractari? “Noua toleranță” nu este nicidecum un principiu al îngăduinței ci folosind un termen cu rezonanță bună se ocupă de o cu totul altă agendă, aceea a schimbării convingerilor și valorilor noastre. De ce prin “toleranță” suntem chemați să redefinim familia? De ce prin “toleranță” trebuie să fiu obligat să accept sensuri pentru cuvinte pe care nu le-am învățat și pe care nu le pot crede? De ce să fim obligați, cum se întâmplă aievea, să ne numim nu tată și mamă ci părinte 1 și părinte 2, sau în loc de domnul și doamna să fim persoana și persoana? (Exemplele ar putea continua). Să fim nevoiți ca preoții și pastorii care predică pe baza Bibliei să fie cenzurați sau să-și asigure predicile pentru malpraxis sau să li se întocmească dosare penale cum se întâmplă pe la alții?

Noua toleranță este în spiritul de a ne duce spre o intoleranță absurdă. În urmă cu ceva timp, la o emisiune tv un “distins DOMN” parlamentar tolerant era foarte caustic la adresa unui invitat la emisiune deoarece acesta susținea educația creștină și creaționismul în școlile publice. Tolerant, tolerant dar până aici! !

Dacă ar fi să revenim la sensul din DEX al cuvântului toleranță ce ne-ar spune distinsul domn președinte al României dacă ne-am fi exprimat disponibilitatea, la referendumul pe care l-a anunțat dar nu l-a mai concretizat cu privire la susținerea luptei anticorupție, deci în spiritul toleranței europene să acceptăm să fim toleranți față de corupție și față de corupți? Dacă tot trecem pe toleranță atunci să fie până la capăt. Dacă putem fi toleranți la una din poruncile Domnului de ce să nu fim la toate?

Dacă ar fi să particularizăm concret la relațiile dintre două persoane de același sex, oare toleranța înseamnă să realizăm o uniformizare a definirii termenilor nu numai în DEX ci și juridic sau ar însemna mai degrabă păstrarea clară a diferențelor și crearea unui cadru în care aceștia să-și poată duce viața fără însă a mă obliga să-mi asum identitatea lor sau a ne contopi identitățile într-o formă nouă sau chiar a mă obliga să accept la nivelul conștiinței mele “normalitatea” unor asocieri de tot felul.

Ceea ce am observant acum aproape 10 ani se confirmă acum. Adeptii noii tolernanțe sub pretextul intoleranței “conservatorilor” ne forțează spre o reconfigurare a valorilor, din păcate mult mai agresivă decât propaganda Partidului Comunist de dinainte de 1989.
Sunt îngrijorat cum persoane cu demnități publice la nivel înalt, dincolo de argumentele pro sau contra revizuirii Constituției României, aleg să ignore sau se opun unui demers democratic și constituțional nesocotind voința unui segment important de cetățeni care s-au exprimat prin semnarea solicitării referendumului, punându-se mai degrabă la dispoziția altor interese decât interesele cetățenilor României, subminând ideia de democrației – conducerea de către popor.
Susțin referendumul pentru modificarea Constituției cu atât mai mult cu cât la data când s-a adoptat actuala formă a definirii familiei se subînțelegea că cei doi soți sunt soțul și soția. Ori normele juridice trebuie interpretate în litera și spiritul lor.

Grigore Hurdubae