text Cugetari crestine

Scurtă cugetare la o LECTURĂ ZILNICĂ din ISTORIA BISERICII

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Victor Dobrescu
30 mai 2022: Lecturi zilnice din istoria Bisericii

Prin toată China

Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!
Ezechiel 3:17

1972: Nee Shu-Tsu este cunoscut de creştini sub numele de Watchman Nee, un autor foarte citit şi unul dintre numeroşii martiri creştini ai Chinei comuniste. El s-a născut în 1903 într-o familie creştină, bunicul său fiind pastor.

S-a predat Domnului la vârsta de şaptesprezece ani, când şi-a luat numele de Watchman, din convingerea că Dumnezeu l-a chemat să tragă un semnal de alarmă.

Din 1920 până în 1952 a predicat şi a scris, trăind adesea la limita sărăciei şi confruntându-se cu numeroase probleme de sănătate. Nu avea studii teologice, întreaga sa lucrarea fiind bazată pe Biblie şi pe biblioteca pe care i-a lăsat-o unul dintre prietenii săi misionari. Nee n-a făcut parte din nicio denominaţie şi nici n-a fondat vreuna, ceea ce l-a făcut să fie apreciat de unii creştini şi respins de alţii.

Cea mai însemnată carte a sa, încă foarte citită în prezent, este Viaţa creştină normală, bazată pe epistola lui Pavel către romani. O altă carte foarte apreciată, dar de mai mici dimensiuni este Şezi, umblă, împotriveşte-te, bazată pe Epistola către efeseni. În acestea şi în alte scrieri ale sale, Nee face din crucea lui Cristos centrul vieţii creştine.

De asemenea, a scris despre suferinţă, pe care a cunoscut-o direct şi personal.

În martie 1952 a fost arestat de către comuniştii care preluaseră puterea în China în 1949. Datorită faptului că înfiinţase peste patru sute de biserici, Nee era foarte cunoscut şi comuniştii au dorit ca prin el să dea un exemplu tuturor. Restul vieţii şi l-a petrecut în închisoare, unde doar soţia (care îşi luase numele foarte potrivit de Charity [Caritate]) avea voie să-l viziteze.

A murit în celula sa la 30 mai 1972. După moartea lui, în celulă s-a găsit o bucată de hârtie pe care erau scrise următoarele cuvinte:

„Cristos este Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru răscumpărarea tuturor păcătoşilor şi a înviat a treia zi. Acesta este cel mai mare adevăr din întregul univers. Mor din cauza credinţei mele în Cristos. Watchman Nee.”

Rugăciune: Doamne, Îţi mulţumim că ne faci părtaşi suferinţei sfinţilor Tăi. Amin.

======================================
Scurtă cugetare la o
LECTURĂ ZILNICĂ din ISTORIA BISERICII:
Prin toată CHINA
======================================

Este uluitor ceea ce a realizat Watchman Nee.

Nu știu dacă există performanțe asemănătoare în istoria Bisericii creștine.

Într-o perioadă de 32 de ani (1920-1952) Watchman Nee a înființat peste 400 de biserici,

- în medie câte 12,5 biserici pe an,

- câte una în fiecare lună ‼
----------
Nu știu câți membri avea o biserică, dar o asemenea performanță d. p. m. d. v. rămâne un reper greu de depășit.
----------
Dar, după RĂPIREA BISERICII,

când „toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea SCAUNULUI DE JUDECATĂ AL LUI HRISTOS,

pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup”,

„când fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu”,

atunci la JUDECATA DE RĂSPLĂTIRE îl vom vedea și pe Watchman Nee

primindu-și răsplata pentru lucrarea făcută de el din partea MÂNTUITORULUI nostru,

Domnul ISUS HRISTOS, Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor.

Amin! ! Amin! !

Dobrescu Victor

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>