text Cugetari crestine

PREA MULTE TURNURI BABEL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Mădălin Surugiu
PREA MULTE TURNURI BABEL

Poate părea un subiect tocit sau întors pe toate fețele dar situația cu care ne confruntăm de câteva luni încoace rămâne o lecție din care avem foarte multe lucruri de învățat. Și, spre binele nostru, ar trebui să o facem!
Vreau să plecăm de la o afirmație general acceptată și anume aceea că Dumnezeu a îngăduit evenimentele ce schimbă chiar în acest moment nu doar viața noastră dar și a generațiilor care vin după noi.
Ca să înțelegem mai bine lucrurile, propun să privim în ansamblu tot tabloul, având în felul acesta șanse ca perspectiva să devină una foarte clară.
Din punct de vedere socio-economic, trăim o vreme în care în lume s-au creat mai mulți poli de putere care își revendică rolul de lideri la nivel mondial, in dorința de a se bucura de toate drepturile ce decurg de aici.
Asistăm, așadar la intenția unor state, companii sau organizaţii de a-şi spori puterea şi influenţa asupra intregii planete, promiţănd o lume mai bună pentru majoritatea ţărilor şi a populaţiilor.
Nu este până la urmă decât încercarea fiecărui astfel de centru de influență de a crea o guvernare de tip monopol, cu un control absolut asupra resurselor de orice fel, materiale dar și umane.
Așa au apărut corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-guvernamentale, ce încearcă să ne convingă că promovează libertatea dar urmaresc dependența, caută să ofere acces la noi tehnologii statelor cu resurse limitate dar de fapt cresc puterea marilor corporații, în defavoarea companiilor mai mici și susțin organizarea omenirii într-un stat unic, fără frontiere, care să nu mai despartă oamenii.
Fără să emitem pretenții de mari sociologi, e lesne de observat aici o contradicție de termeni: o cultură unificată ce afirmă că susține o diversitate care de fapt tinde să nu mai existe.
Dispariția granițelor va duce la dispariția statelor și inevitabil a identității acestora, ceea ce unii numesc “sfârșitul geografiei”.
Numele acestei campanii furibunde, mai intensă decât suntem lasați noi să vedem, este unul de care ne lovim la tot pasul și pe care canalele de influență sau formatorii de opinii încearcă să ni-l prezinte ca pe ceva izbăvitor, de care avem musai nevoie dacă vrem să progresăm: acest nume este GLOBALIZAREA!
Globalizarea devine un instrument ideologic, ce începe să impună nu numai sisteme ci și valori.
Pornit ca un fenomen strict economic, globalizarea tinde să devină astfel unul social.
Pentru că globalizarea încearcă din răsputeri să redefineacă aspectele sociale personale şi intime ale vieţilor noastre, precum familia, rolurile de gen, sexualitatea, identitatea personală sau interacţiunile noastre cu ceilalţi.
Am făcut această scurtă incursiune geo-politică, pentru a vedea că în spatele globalizării se duce un razboi spiritual de mare intensitate, în care cel rău caută să supună și să pervertească omenirea, îndepartând-o de Dumnezeu!
Un sociolog ajunsese să afirme că globalizarea „este cel mai important şi amplu fenomen al prezentului, fiind greu de imaginat un scenariu în urma căruia să-şi încetinească ritmul sau să înceteze”. Îndrăzneață afirmație!
Pentru că tocmai cand nimic nu părea că poate să oprească acest tăvălug, a apărut o situație neașteptată ce a dat peste cap toate planurile!
Am spus situație neașteptată dar nu nemaiîntalnită. Pentru că omenirea a mai trăit astfel de momente.
Vreau să ne întoarcem la întâia descoperire a lui Dumnezeu către om, din Geneza 1:28, căruia i se adresează pentru prima dată, printr-o binecuvântare: "Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
De-a lungul timpului, s-a întamplat de mai multe ori ca omul să confunde rolul său de administrator cu cel de stăpân absolut asupra naturii, de care a încercat să dispună după bunul său plac, în dezacord cu îndemnul lui Dumnezeu.
E motivul pentru care de fiecare dată Domnul S-a decis să intervină și să corecteze această situație, ce punea în pericol existența omului.
Prima situație de acest fel, ce pare și prima încercare de globalizare, e relatată în Geneza 11:6: "Şi Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă, şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând."
La Turnul Babel, omul a incercat sa-I întoarcă spatele lui Dumnezeu, convins fiind că nu mai are nevoie de Acesta și fiind îndreptățit să facă orice dorește.
Au urmat mai târziu Potopul, căderea pe rând a tuturor marilor imperii ce păreau de neclintit, războaie mondiale, calamități ori molime ce au decimat populația pământului.
Dacă la prima vedere intervenția Domnului poate părea dacă nu brutală, cel puțin nedreaptă, timpul ne-a demonstrat că pe lângă justiția divină am avut parte și de pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, chiar și prin aceste încercări sau adevărate catastrofe!
De această dată, am văzut cum progresul a fost cel care s-a întors împotriva oamenilor. De exemplu cercetarea (unii spun crearea!) virusului în laboratorul din care a scăpat de sub control, posibilitatea de a călători într-o perioadă foarte scurtă de timp de la un capăt la altul al planetei, a ajutat la răspândirea rapidă a noului virus, pentru care omenirea nu era pregatită. Și nu doar statele mai sarace ci chiar și cele considerate cele mai dezvoltate. Rând pe rând, toți s-au recunoscut depășiți de situație sau chiar înfrânți. Sau mijloacele moderne de comunicare au creat și menținut starea de panică generală, ce a dus la teroare, frică și autoizolare.
Asta a făcut ca, dintr-o dată, foarte mulți să realizeze cât de fragili și vulnerabili sunt și și-au întors fața spre Dumnezeu, de unde au înțeles că poate veni singura salvare.
În Psalmul 111:10 citim: "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă şi slava Lui ţine în veci."
Poate nu înțelegem planul Lui cu privire la oameni, dar asta nu este o scuză: "Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască," (Faptele apostolilor 17:30)
Am fost avertizați însă de atâtea ori în privința consecintelor. In Iov 33:14 gasim scris ca "Dumnezeu vorbeşte însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama."
De aceea, este momentul să ne încredem pe deplin în planul lui Dumnezeu cu privire la viitorul omenirii și în purtarea de grijă a Lui față de noi!
Și două lucruri trebuie să invățăm de aici.
În primul rând, să nu uităm că indiferent pe lângă ce Turn Babel am trece, El îi ocrotește pe copiii Săi!
Iar în al doilea rând, să înțelegem ce pierdere ar fi pentru noi dacă nu învățăm din greșelile înaintașilor noștri!



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Restaurarea omului prin Hristos
Recuperarea traiectoriei pierdute de Adam este posibilă prin lucrarea de restaurare și răscumpărare realizată de Hristos. Aceasta deschide calea reîntoarcerii umanității la scopul său originar și la c... Citeste mai mult >>
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu
Când oamenii îl împart pe Dumnezeu Am ajuns într-un timp în care oamenii nu se lovesc doar cu pumnii, ci și cu vorbele, cu privirile, și cu superioritatea religioasă. Ne lovim pentru că unul este din... Citeste mai mult >>
Oile flămânde a păstorilor sătui
Oile flămânde a păstorilor sătui Mă doare să văd cât de multe oi ale Domnului sunt flămânde, rănite și singure, în timp ce unii dintre cei care au fost puși să le păstorească par să nu mai vadă durer... Citeste mai mult >>
,,Alegerea este a ta “
, , Alegerea este a ta “ Domnul Isus ne lasă să alegem ce dorim, dar într-o zi fiecare dintre noi va fi întrebat despre alegerea făcută. O Carte a fost scrisă pentru noi — Cuvântul lui Dumnezeu. Dar... Citeste mai mult >>
Măsurătorii de păcat
Măsurătorii de păcat Trăim într-o vreme în care creștinismul, pentru unii, a încetat să mai fie o cruce și a început să semene cu o afacere. Avem oameni care vorbesc despre smerenie din spatele vola... Citeste mai mult >>
Amăgire
Judecarea și presupunerea asupra vieții altuia pot deveni o formă de autoamăgire. Când omul este preocupat constant să interpreteze, să compare și să condamne pe ceilalți, ajunge să neglijeze propria... Citeste mai mult >>
Pământ uscat!
De pe un pământ uscat și secetos nu poți culege nicidecum nici un rod, fiindcă el nu poate aduce rod, căci fără ploaie pământul nu poate da roadă. Tot așa se întâmplă cu cei pe care nu îi udă Dumnezeu... Citeste mai mult >>
Inima a,amorțit
Inima a, amorțit Sunt oameni care, chiar dacă ar vedea minunile Domnului Isus Hristos pe acest pământ și ar vedea hotărârile Lui, tot nu ar vedea adevărul, pentru că inima lor este întunecată de răut... Citeste mai mult >>
Aceeași credință
De-a lungul istoriei, Dumnezeu nu și-a schimbat niciodată caracterul, iar Cuvântul Său nu și-a pierdut puterea. Adevărul este același, harul este același, iar chemarea la pocăință este aceeași. Ceea c... Citeste mai mult >>
Cuvintele tale
Oameni care ascultați de Domnul Isus Hristos, vreau să vă reamintesc un lucru: Domnul Isus Hristos nu are nevoie de prea mulți învățători ai slovei, ci de oameni care să predice prin viața lor — în c... Citeste mai mult >>